Art. 16. - Drepturile de pensie de serviciu se acordă şi se plătesc în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 , cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: - Norme Metodologice din 2005 de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu si la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani
M.Of. 979
Ieşit din vigoare Versiune de la: 9 Iunie 2024