Capitolul vi - Contravenţii şi sancţiuni - Norme Metodologice din 2005 de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor

M.Of. 241

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2009
CAPITOLUL VI:Contravenţii şi sancţiuni
Art. 126
Sunt considerate contravenţii următoarele fapte:
a)admiterea participării la cursul de instruire teoretică şi practică pe linie de arme şi muniţii, de către persoane juridice autorizate, a persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (2);
b)efectuarea, de către titularul dreptului de deţinere, a unui transfer al armelor letale deţinute, fără autorizaţia prevăzută la art. 17;
c)transportul armelor letale de către titularul dreptului de deţinere, fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 19;
d)nerespectarea obligaţiei de asigurare a condiţiilor de păstrare şi securitate a armelor letale introduse temporar pe teritoriul României, de către persoana care a formulat invitaţia, în condiţiile prevăzute la art. 43 alin. (1);
e)portul armei introduse temporar în România, de către deţinătorul acesteia, în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 43 alin. (2);
f)neîndeplinirea obligaţiei de prezentare a armei la organul competent de poliţie, de către deţinătorul acesteia, în termenul prevăzut la art. 46 alin. (1);
f1)neîndeplinirea obligaţiei de prezentare la organul competent de poliţie, în condiţiile art. 484;

g)înstrăinarea în afara teritoriului României a unei arme neletale de către proprietarul acesteia, fără îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 49 alin. (1) referitoare la obţinerea avizului de scoatere definitivă din România;
h)neîndeplinirea de către persoana juridică a obligaţiei de prezentare sau, după caz, de informare a organelor competente, în termenul prevăzut la art. 59 alin. (1);
i)transportul armelor de către persoana juridică autorizată, în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 61 alin. (3);
j)nerespectarea de către persoana juridică autorizată care a procurat arme neletale a obligaţiei de prezentare sau, după caz, de informare a autorităţilor competente, în termenul prevăzut la art. 66 alin. (1);
k)nerespectarea de către persoana juridică a obligaţiei de prezentare la autorităţile competente a registrului de evidenţă, în termenul prevăzut la art. 70 alin. (2);
l)nerespectarea obligaţiei persoanei juridice de a dota cu arme numai persoanele pentru care s-a obţinut avizul autorităţilor competente, în condiţiile art. 71 alin. (1);
m)nerespectarea de către persoana juridică a obligaţiilor privind afişarea regulamentului de organizare şi funcţionare a poligonului de tragere, respectiv privind informarea persoanelor care intră în incinta poligonului asupra conţinutului acestui regulament, în condiţiile prevăzute la art. 75 alin. (2) şi (3);
n)nerespectarea de către persoana juridică a obligaţiei de ţinere a evidenţei armelor şi muniţiilor folosite în poligonul de tragere, precum şi a obligaţiei de a prezenta registrul organelor de control competente, ori de câte ori li se solicită aceasta, în condiţiile prevăzute la art. 76 alin. (1), respectiv alin. (2);
o)nerespectarea obligaţiei persoanelor de a depune la organele de poliţie cărţile de identitate ale armelor pe care le-au înstrăinat în afara teritoriului României, prevăzută la art. 102.
p)nerespectarea obligaţiei armurierilor autorizaţi de a notifica structurile de poliţie competente teritorial cu privire la efectuarea operaţiunilor de casare sau distrugere a armelor, prevăzută de art. 96 alin. (4).

Art. 127
Contravenţiile prevăzute la art. 126 se sancţionează după cum urmează:
a)cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, cele prevăzute la lit. c), f1) şi g);
b)cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei, cele prevăzute la lit. b), d), e) şi f);
c)cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei, cele prevăzute la lit. j), k), m), n), o) şi p);
d)cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la lit. h), i) şi l);
e)cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, cea prevăzută la lit. a).

Art. 128
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către poliţiştii anume desemnaţi din cadrul Poliţiei Române.
Art. 129
Contravenţiilor prevăzute la art. 126 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.