Secţiunea 2 - Procedura pentru eliberarea cărţii de identitate a armei - Norme Metodologice din 2005 de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor
M.Of. 241
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Septembrie 2009
SECŢIUNEA 2:Procedura pentru eliberarea cărţii de identitate a armei
Art. 97
(1)Cartea de identitate a armei, al cărei model este prezentat în anexa nr. 29, se eliberează de Inspectoratul General al Poliţiei Române prin structurile de la nivel central şi local, care administrează Registrul Naţional al Armelor, pentru armele letale destinate introducerii în circuitul comercial sau deţinerii ori folosirii pe teritoriul României.
(2)Se exceptează de la prevederile alin. (1) armele introduse temporar pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute la secţiunea a 11-a a cap. II, cu condiţia ca acestea să nu fie înstrăinate.
Art. 98
(1)În cazul armelor produse de armurieri români autorizaţi în acest sens, documentul prevăzut la art. 97 alin. (1) se emite după încheierea procesului de producţie a armelor şi omologarea acestora, înainte de introducerea acestora în circuitul comercial.
(2)În vederea obţinerii cărţilor de identitate în condiţiile alin. (1), armurierul comunică organului de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială au fost produse armele datele de identificare a acestora, astfel cum sunt acestea menţionate în conţinutul acestor documente, de regulă în termen de cel mult 10 zile de la data încheierii procesului de producţie a fiecărui lot de cel mult 50 de arme sau după un calendar stabilit prin protocol încheiat între armurier şi organul de poliţie competent.
Art. 99
(1)Armurierul român care urmează să comercializeze pe teritoriul României arme importate din străinătate în condiţiile legii poate introduce în circuitul comercial aceste arme numai după obţinerea cărţilor de identitate de la organul de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială se află sediul sau, după caz, punctul de lucru al acestuia.
(2)În vederea obţinerii cărţilor de identitate, armurierul prevăzut la alin. (1) trebuie să comunice organului de poliţie competent datele de identificare a armelor, astfel cum sunt acestea menţionate în conţinutul documentelor respective, şi, de asemenea, să pună la dispoziţie certificatele de atestare a îndeplinirii condiţiilor de omologare, emise în condiţiile legii.
Art. 100
În vederea emiterii cărţii de identitate a armei introduse pe teritoriul României în condiţiile legii de persoana fizică sau juridică autorizată să le procure şi să le deţină ori să le poarte şi/sau să le folosească, posesorul trebuie să le prezinte organului de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială se află domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, împreună cu certificatul de atestare a îndeplinirii condiţiilor de omologare şi cu documentul care face dovada procurării armelor.
Art. 101
În cazul în care prin modificările aduse armei se schimbă destinaţia acesteia ori categoria din care face parte potrivit clasificării prevăzute în anexa la Lege, eliberarea unei noi cărţi de identitate se efectuează în condiţiile stabilite la art. 31.
Art. 102
Cărţile de identitate ale armelor înstrăinate în afara teritoriului României se depun în mod obligatoriu de către persoanele care le-au înstrăinat, la structurile de specialitate de la nivel din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.