Capitolul i - Dispoziţii generale - Norme Metodologice din 2005 de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor
M.Of. 241
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Septembrie 2009
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
(2)Autoritatea prevăzută la alin. (1) eliberează permisul de armă sau, după caz, certificatul de deţinător persoanelor fizice şi juridice care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi solicită să deţină şi să folosească arme neletale şi muniţia aferentă ori să efectueze operaţiuni cu acestea.
(1)Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin intermediul structurilor sale de specialitate de la nivel central şi local, autorizează, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, denumită în continuare Lege, persoanele fizice şi juridice care solicită să procure, să deţină şi, după caz, să poarte şi să folosească armele letale şi muniţia aferentă ori să efectueze operaţiuni cu acestea şi eliberează permise de armă sau, după caz, autorizaţii, verifică şi autorizează circulaţia armelor, funcţionarea poligoanelor, autorizează desfăşurarea cursurilor de iniţiere şi pregătire teoretică pe linie de arme şi muniţii, acordă atestatul de instructor în poligonul de tragere, precum şi cel pentru colecţionar de arme.
(2)Autoritatea prevăzută la alin. (1) eliberează permisul de armă sau, după caz, certificatul de deţinător persoanelor fizice şi juridice care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi solicită să deţină şi să folosească arme neletale şi muniţia aferentă ori să efectueze operaţiuni cu acestea.(3)Evidenţa persoanelor fizice şi juridice autorizate conform alin. (1) şi (2), a armelor şi muniţiilor deţinute de acestea, precum şi a operaţiunilor cu acestea se ţine de către Inspectoratul General al Poliţiei Române prin structurile sale de specialitate de la nivel central şi local, care administrează Registrul Naţional al Armelor.
(4)Autoritatea prevăzută la alin. (1) eliberează cartea de identitate a armei. Acest document însoţeşte obligatoriu arma în toate situaţiile prevăzute de lege.
Art. 2
(1)Ţevile de rezervă ale armelor letale au acelaşi regim juridic ca şi armele.
(2)Procurarea şi deţinerea ţevilor de rezervă ale armelor letale se fac la cererea persoanelor fizice şi, după caz, juridice, care deţin arme de un anumit calibru şi permit din punct de vedere tehnic montarea altor ţevi de alte calibre, respectându-se procedura autorizării de la armele letale.
Art. 3
Persoanele fizice şi juridice care deţin, folosesc sau desfăşoară operaţiuni cu arme sau muniţii, în condiţiile legii, sunt obligate să se supună controlului organelor de poliţie competente, cu privire la modul de respectare a dispoziţiilor legale în materie.
Art. 4
Sunt interzise deţinerea, portul şi folosirea armelor letale lungi fără pat sau cu pat rabatabil ori modificarea în acest sens a oricărei arme letale lungi prevăzute în anexa la Lege.