Art. 76. - Norme Metodologice din 2005 de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor
M.Of. 241
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2009
Art. 76
(1)Persoana juridică care deţine un poligon de tragere autorizat în condiţiile legii are obligaţia să ţină evidenţa armelor şi muniţiei folosite într-un registru numerotat şi înregistrat la organul de poliţie, care va cuprinde: numărul curent, data şi intervalul de timp în care s-a efectuat tragerea, numele, prenumele, seria şi numărul documentului de identitate aparţinând persoanei fizice sau, după caz, denumirea şi adresa persoanei juridice care a organizat şi a executat tragerea, categoria de arme folosită la tragere, cantitatea de muniţie folosită şi calibrul, numele şi prenumele supraveghetorului sau, după caz, ale instructorului ori coordonatorului de tragere, rubrici destinate semnării de către persoanele menţionate anterior, menţiuni referitoare la eventualele evenimente produse în timpul tragerii, alte observaţii.
(2)Registrul prevăzut la alin. (1) se ţine de către administratorul poligonului de tragere care este obligat să-l pună la dispoziţie organului de poliţie competent ori de câte ori i se solicită aceasta.