Art. 69. - Norme Metodologice din 2005 de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor
M.Of. 241
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Septembrie 2009
Art. 69
(4)Depozitele destinate păstrării unei cantităţi de muniţii mai mari de 15.000 de cartuşe pot fi amplasate, cu avizul inspectoratului teritorial de muncă, numai în afara imobilelor cu destinaţie de locuinţă, spaţii comerciale sau spaţii productive.
(1)Armele şi muniţiile ce fac obiectul dreptului de deţinere sau de folosire se păstrează la sediul sau, după caz, la punctul de lucru, menţionat în autorizaţia de deţinere sau de folosire ori, după caz, în certificatul de deţinător, în dulapuri sau casete metalice special amenajate, fixate în perete sau în podea, încuiate şi asigurate, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate. Dulapurile trebuie să fie prevăzute cu compartimente diferite asigurate cu sisteme de închidere multifuncţionale cu cheie sau cifru, pentru păstrarea muniţiei separat de arme, a închizătoarelor de carabine şi, după caz, a piesei a treia la armele letale lungi cu ţevi basculante. Armele letale lungi cu sistem de funcţionare semiautomat se asigură cu dispozitiv special fabricat pentru blocarea trăgaciului.
(2)În cazul deţinerii unui număr mai mare de 15 arme letale, inclusiv cele de colecţie funcţionale, deţinătorul le va păstra la adresa menţionată în autorizaţia de deţinere şi de efectuare a operaţiunilor cu arme şi muniţii letale, în condiţiile prevăzute la alin. (1), cu obligaţia de a asigura o încăpere special amenajată pentru depozitare, cu sistem de supraveghere video şi mijloace de alarmare, avizate în baza unui proiect de securitate de către structura competentă din cadrul organului de poliţie local, conectate la dispecerate de alarmare şi intervenţie ale unor societăţi specializate de pază sau ale poliţiei.
(3)În cazul deţinerii unui număr mai mare de 15 arme neletale, acestea se păstrează de către deţinători la adresa menţionată în certificatul de deţinător, într-un spaţiu special amenajat pentru depozitare, cu sistem de supraveghere video şi mijloace de alarmare, avizate de către structura competentă din cadrul organului de poliţie local, conectate la dispecerate de alarmare şi intervenţie ale unor societăţi specializate de pază sau ale poliţiei.
(4)Depozitele destinate păstrării unei cantităţi de muniţii mai mari de 15.000 de cartuşe pot fi amplasate, cu avizul inspectoratului teritorial de muncă, numai în afara imobilelor cu destinaţie de locuinţă, spaţii comerciale sau spaţii productive.(5)Spaţiile, dulapurile şi casetele prevăzute la alin. (1)-(3), destinate păstrării sau depozitării armelor şi muniţiilor, trebuie să fie omologate, în condiţiile legii, de către Autoritatea Naţională pentru Omologarea Armelor şi Muniţiilor, iar imobilele în care sunt amplasate acestea trebuie asigurate cu pază înarmată, în condiţiile prevăzute la art. 68 alin. (3) din Lege.