Art. 5. - În vederea autorizării procurării armelor letale, cetăţeanul român sau străinul cu domiciliul ori cu reşedinţa în România, care doreşte să devină titular al dreptului de deţinere sau, după caz, de port şi folosire, trebuie să depună la organul de poliţie competent din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială domiciliază sau, după caz, îşi are reşedinţa, un dosar care trebuie să cuprindă următoarele documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) din Lege: - Norme Metodologice din 2005 de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor

M.Of. 241

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2009
Art. 5
(1)În vederea autorizării procurării armelor letale, cetăţeanul român sau străinul cu domiciliul ori cu reşedinţa în România, care doreşte să devină titular al dreptului de deţinere sau, după caz, de port şi folosire, trebuie să depună la organul de poliţie competent din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială domiciliază sau, după caz, îşi are reşedinţa, un dosar care trebuie să cuprindă următoarele documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) din Lege:
a)cerere-tip, al cărei model este prezentat în anexa nr. 1;
b)actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie;
c)un certificat medical eliberat de o unitate sanitară specializată cu cel mult 6 luni înaintea depunerii cererii, din care să rezulte că nu suferă de una dintre afecţiunile stabilite de Ministerul Sănătăţii, care fac imposibilă autorizarea pentru a deţine sau, după caz, a purta şi a folosi arme şi muniţii letale, şi că este apt să deţină astfel de arme şi muniţii;
d)certificat de cazier judiciar;
e)aviz psihologic din care să rezulte că solicitantul este apt să deţină, să poarte şi să folosească arme şi muniţii letale, eliberat, cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii, de un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de teste, atestat în condiţiile legii;
f)certificatul de absolvire a unui curs de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor, organizat de o persoană juridică autorizată în acest sens, în original şi în copie;
g)două fotografii color cu dimensiunea 4x5 cm;
h)dovada achitării taxelor pentru autorizare, prevăzute de legislaţia în vigoare;
i)[textul din Art. 5, alin. (1), litera I. din capitolul II, sectiunea 1 a fost abrogat la 19-sep-2006 de Art. 1, punctul 1. din Hotarirea 1254/2006]
j)permis de vânătoare, în original şi în copie, vizat pe anul în curs, eliberat de o organizaţie vânătorească legal constituită, pentru arme lungi cu destinaţia vânătoare sau, după caz, tir sportiv ori biatlon, în cazul în care persoana solicită autorizarea procurării armei în scopul deţinerii sau, după caz, al portului şi folosirii acesteia;

k)carnet de antrenor de tir sau biatlon, eliberat de Agenţia Naţională pentru Sport, sau legitimaţie de sportiv de tir ori biatlon, vizată la zi de Federaţia Română de Tir Sportiv sau de Federaţia Română de Schi şi Biatlon, în original şi în copie, pentru arme de tir, iar în cazul în care persoana solicită autorizarea procurării armei în scopul portului şi folosirii, trebuie să prezinte şi o adeverinţă din partea clubului sportiv la care este legitimată, care să ateste acordul acestuia cu privire la folosirea armelor al căror proprietar este solicitantul, în cadrul antrenamentelor sau concursurilor oficiale la care urmează să participe;
l)adeverinţă care atestă, în cazul cetăţeanului român, faptul că titularul are calitatea prevăzută la art. 14 alin. (2) lit. a) şi b) din Lege, eliberată de instituţia competentă în acest sens, în cazul în care persoana solicită autorizarea procurării armei de apărare şi pază în scopul portului şi folosirii acesteia.
*) În vederea eliberării permisului de armă sau, după caz, înscrierii armei în permisul de armă, posesorii armelor neletale supuse autorizării, prevăzuţi la art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, trebuie să prezinte autorităţilor competente potrivit legii un dosar care va cuprinde documentele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a)-e) şi g) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 130/2005, precum şi următoarele:
a)certificatul de deţinător;
b)permisul de armă, în original şi în copie, atunci când este cazul;
c)dovada achitării taxelor prevăzute de lege pentru eliberarea unui nou permis de armă sau, după caz, înscrierii armei în permis.

(2)În vederea autorizării procurării armelor de către persoana al cărei drept de deţinere sau port şi folosire a încetat în condiţiile art. 30 alin. (1) lit. e), respectiv ale art. 47 alin. (1) lit. a) din Lege, dacă perioada de timp dintre data la care acest drept a încetat şi cea la care solicită autorizarea este mai mică de un an, solicitantul va depune la autoritatea competentă o cerere însoţită de documentele prevăzute la alin. (1) lit. b) şi d), precum şi, dacă arma urmează să fie procurată în scopul portului şi folosirii, cele prevăzute la alin. (1) lit. h)-l).
(3)În vederea autorizării procurării armelor de către persoana care este titular al dreptului de deţinere sau, după caz, de port şi folosire pentru cele din aceeaşi categorie, solicitantul va depune la autoritatea competentă o cerere însoţită de permisul de armă, în original şi în copie, şi de documentele prevăzute la alin. (1) lit. b) şi h)-k).
(4)În vederea autorizării procurării de către titularul dreptului de deţinere, respectiv de port şi folosire, a altor categorii de arme decât cele pentru care solicită autorizarea, solicitantul va depune la autoritatea competentă o cerere însoţită de permisul de armă, în original şi în copie, precum şi, după caz, de documentele prevăzute la alin. (1) lit. b) şi i)-l).
(5)În măsura în care, la data depunerii cererilor de autorizare prevăzute la alin. (1)-(3), solicitantul are asigurate la domiciliu sau reşedinţă condiţiile de păstrare şi asigurare a securităţii armelor, acesta poate depune şi următoarele documente, în original şi în copie:
a)dovada deţinerii legale a spaţiului în care armele urmează a fi păstrate;
b)dovada omologării spaţiului de către autoritatea competentă;
c)în cazul în care se solicită autorizarea pentru mai mult de 15 arme, dovada existenţei amenajărilor speciale pentru depozitare, a sistemului de supraveghere video şi a mijloacelor de alarmare, avizate în baza unui plan de securitate de către structura competentă din cadrul organului de poliţie local, precum şi dovada asigurării pazei în condiţiile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
(6)Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. c), e) şi f), persoana care este dotată cu armă de serviciu letală poate face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. e) şi g) din Lege prin prezentarea unei adeverinţe eliberate de angajator sau, în cazul sportivilor şi profesorilor de tir ori biatlon, eliberată de clubul din care fac parte, prin care se certifică faptul că solicitantul a fost examinat din punct de vedere medical, psihologic şi al cunoştinţelor de specialitate şi că a fost declarat apt să poarte şi să folosească arme letale.
(7)Persoana care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 17 din Lege poate solicita prelungirea autorizaţiei de procurare a armelor sau, după caz, eliberarea unei noi autorizaţii, fără a mai fi necesară prezentarea altor documente.