Art. 483. - Art. 48 3 - Norme Metodologice din 2005 de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor
M.Of. 241
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2009
Art. 483
(1)În baza dovezii de notificare, solicitantul poate procura o armă neletală supusă notificării de la orice armurier autorizat şi are obligaţia ca, în termen de 5 zile de la procurare, să se prezinte la organul de poliţie care a acordat dovada notificării, în vederea eliberării certificatului de deţinător, al cărui model este prezentat în anexa nr. 15, sau, după caz, a înscrierii armei procurate în acest document, în cazul în care persoana este deja deţinătoare, în condiţiile legii, a unei arme neletale.
(2)Eliberarea sau, după caz, înscrierea menţiunilor corespunzătoare în certificatul de deţinător se efectuează de organul de poliţie competent, numai pe baza prezentării de către solicitant a armei, a documentului care atestă faptul că procurarea s-a făcut în condiţiile legii şi, după caz, a certificatului de atestare a îndeplinirii condiţiilor de omologare, eliberate de autoritatea competentă.