Art. 34. - Norme Metodologice din 2005 de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor

M.Of. 241

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2009
Art. 34
(1)În situaţiile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. a), b), d), f), h) şi i), la art. 47 alin. (1) lit. b), c), f), g) şi i), precum şi alin. (2) din Lege, organul de poliţie competent va dispune măsura anulării autorizării deţinerii şi retragerea permisului de armă. Măsura se comunică persoanei în cauză printr-o dispoziţie scrisă, al cărei model este prezentat în anexa nr. 9.
(2)În termen de 10 zile de la data luării la cunoştinţă, deţinătorul este obligat să prezinte la organul de poliţie competent permisul de deţinere sau, după caz, cel de port şi folosire, împreună cu documentul care face dovada înstrăinării armei sau a depunerii armei pentru înstrăinare la un armurier autorizat, cu excepţia situaţiei în care arma este luată în custodie de poliţie.