Art. 11. - Norme Metodologice din 2005 de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor
M.Of. 241
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Septembrie 2009
Art. 11
(1)Titularul autorizaţiei de procurare a armei poate procura de la orice armurier legal constituit, din ţară ori din străinătate, o armă sau, după caz, o ţeava din categoria celei pentru care a fost autorizat, în termenul de valabilitate a documentului, precum şi cartuşele necesare efectuării tragerii experimentale în condiţiile prevăzute la secţiunea a 3-a a cap. IV.
(2)În cazul în care arma sau, după caz, ţeava se procură de la un armurier din România, acesta are obligaţia de a înscrie în autorizaţia de procurare toate datele prevăzute pe versoul acesteia, precum şi de a elibera titularului, împreună cu arma, cartea de identitate a acesteia şi factura fiscală.
(3)În situaţia în care arma sau ţeava este procurată din străinătate, obligaţia completării rubricilor înscrise în autorizaţia de procurare revine autorităţii vamale din punctul de frontieră prin care s-a introdus arma ori ţeava în ţară, numai după obţinerea certificatului de atestare a îndeplinirii condiţiilor de omologare şi pe baza documentelor care atestă faptul că aceasta a fost legal procurată de solicitant.