Art. 103. - Deţinătorul armei letale are obligaţia să prezinte pentru tragere experimentală arma sau/şi ţeava deţinută, în următoarele situaţii, la solicitarea organului de poliţie competent: - Norme Metodologice din 2005 de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor

M.Of. 241

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2009
Art. 103
(1)Sunt supuse tragerii experimentale armele letale şi ţevile de rezervă ale acestora.
(2)Deţinătorul armei letale are obligaţia să prezinte pentru tragere experimentală arma sau/şi ţeava deţinută, în următoarele situaţii, la solicitarea organului de poliţie competent:
a)cu ocazia eliberării permisului de armă, în cazul persoanelor fizice, ori a autorizaţiei de deţinere sau de folosire, în cazul persoanelor juridice ori, după caz, a înscrierii armei sau a ţevii în document;
b)la vizarea permisului de armă sau, după caz, a autorizaţiei de deţinere ori de folosire;
c)ori de câte ori arma a suferit modificări sau reparaţii autorizate la mecanismul de dare a focului ori a fost schimbată ţeava;
d)în cazuri temeinic justificate, stabilite de către organele de poliţie.
(3)Tragerea experimentală se efectuează de către structura criminalistică din cadrul autorităţii competente, în scopul înregistrării proiectilului şi a tubului-martor în evidenţele operative ale poliţiei.
(4)La solicitarea titularului dreptului de deţinere sau, după caz, de port sau/şi de folosire a armei, tragerea experimentală se poate efectua în prezenţa sau, după caz, de către acesta ori un reprezentant al acestuia.
(5)În cazul armelor de colecţie care constituie rarităţi sau care au valoare istorică, artistică, ştiinţifică sau documentară, numărul de cartuşe care urmează să fie trase, precum şi condiţiile în care se va efectua tragerea se pot stabili de comun acord cu titularul dreptului de deţinere, atunci când există suspiciuni că, prin tragerea experimentală, poate fi afectată funcţionalitatea sau integritatea armei.
(6)Prin derogare de la prevederile alin. (1)-(5), tragerea experimentală nu se mai efectuează în următoarele situaţii:
a)la cererea titularului dreptului de deţinere a unei arme dintre cele prevăzute la alin. (5), în cazul în care acesta face dovada, printr-un document emis de Autoritatea Naţională pentru Omologarea Armelor şi Muniţiilor, că tragerea experimentală este de natură să afecteze funcţionalitatea sau integritatea armei;
b)cu ocazia vizării permisului de armă tip A, în cazul în care armele sau ţevile înscrise în acesta au fost supuse anterior tragerii experimentale şi nu au fost ulterior folosite ori nu au suferit modificări, dacă organele de poliţie competente apreciază că funcţionalitatea armei nu a fost afectată de perioada de timp scursă de la ultima astfel de tragere.