Art. 5. - Norme Metodologice din 2004 de aplicare a Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004

M.Of. 836

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2022
Art. 5
- Titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite, prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 4 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a fost instituit şi se atribuie, în scopul de a face diferenţa între categoria persoanelor care s-au desprins din rândul participanţilor şi au avut un rol deosebit, prin contribuţia la victoria Revoluţiei până la preluarea puterii şi instituirea noilor structuri ale statului, remarcându-se prin fapte deosebite, faţă de marea masă a persoanelor care au participat la Revoluţia din Decembrie 1989 fără a avea o contribuţie individuală deosebită la victoria Revoluţiei.