Art. 49. - Norme Metodologice din 2004 de aplicare a Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004
M.Of. 836
În vigoare Versiune de la: 19 Aprilie 2022
Art. 49
(1)În aplicarea prevederilor art. 3 şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se înfiinţează o comisie formată din 3 membri, angajaţi din cadrul Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, numită prin ordin al secretarului de stat, dintre care un membru de la Serviciul juridic. Atribuţiile generale ale comisiei sunt stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat prin ordin al secretarului de stat.
(2)În cazul în care, pe baza unor elemente de noutate, constatate din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice ori juridice de drept public sau privat, reiese faptul că noile tipuri de certificate au fost eliberate unor persoane care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sau de prezentele norme metodologice, SSPR va proceda la anularea certificatelor respective şi va propune Preşedintelui României retragerea titlurilor atribuite în baza acestora.
(3)Analiza elementelor de noutate şi decizia cu privire la anularea certificatelor sunt de competenţa comisiei prevăzute la alin. (1).
(4)Constatarea neconcordanţelor între datele cuprinse în cererea pentru eliberarea noului certificat şi actele aflate la dosarul de preschimbare sunt de competenţa comisiei prevăzute la art. 92 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, conform art. 21 alin. (4), până la expirarea activităţii acesteia. După expirarea activităţii comisiei prevăzute la art. 92 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa revine comisiei prevăzute la alin. (1).
(5)Componenţa comisiei prevăzute la art. 92 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, este de cel mult 5 membri, angajaţi din cadrul Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, cu excepţia personalului angajat la cabinetul demnitarului, numită prin ordin al secretarului de stat, care este şi preşedintele comisiei.