Art. 34. - Norme Metodologice din 2004 de aplicare a Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004

M.Of. 836

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2022
Art. 34
(1)În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţiile în care autorităţile administraţiei publice locale nu dispun de suprafeţele de teren necesare satisfacerii solicitărilor, se poate proceda, în condiţiile legii, la trecerea unor suprafeţe de teren din domeniul public în domeniul privat, cu această destinaţie.

(2)În limita suprafeţei de 500 m2 de teren în intravilan, autorităţile şi instituţiile publice atribuie solicitanţilor suprafaţa de teren aferentă spaţiului locativ care i-a fost vândut în baza altor reglementări în vigoare, dar în cazul cărora, la momentul respectiv, nu a fost posibilă şi vânzarea terenului aferent.