Art. 13. - Art. 1 3 - Norme Metodologice din 2004 de aplicare a Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004

M.Of. 836

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2022
Art. 13
(1)În aplicarea prevederilor art. 32 coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, eliberarea noului certificat se face doar la cererea expresă a titularului de certificat preschimbat, cerere al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5.
(2)Cererile prevăzute la alin. (1) se depun la Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, denumit în continuare Secretariatul de Stat, şi se înregistrează într-un Registru special pentru noile certificate, înscrierile din Registrul special se vor înregistra şi în format electronic.
(3)Înregistrarea cererilor în Registrul special se face pe baza certificatului preschimbat, împreună cu legitimaţia aferentă, în original, care atestă obţinerea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite, potrivit titlului instituit la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 4 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Comisia prevăzută la art. 92 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va analiza cererile depuse conform alin. (1) doar în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care beneficiarul hotărârii judecătoreşti este repus în termenul de depunere a cererilor, cu obligaţia soluţionării acestora, iar, în urma analizării documentelor din dosarele administrative şi a verificării îndeplinirii condiţiilor cerute de legiuitor, va emite decizii şi procese-verbale de admitere sau de respingere care vor fi postate pe site-ul instituţiei la secţiunea «comunicate - comisie art. 92». Votul de admitere/respingere va fi întotdeauna motivat. Deciziile de admitere/respingere vor fi comunicate prin poştă, cu confirmare de primire, beneficiarilor. Împotriva soluţiilor de admitere/respingere se pot formula acţiuni în instanţele de contencios administrativ, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.