Partea 63ii1 - Norme metodologice: - Norme Metodologice din 2004 de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
M.Of. 112
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Iunie 2015
PARTEA 63II^1:Norme metodologice:
72.Veniturile obţinute din valorificarea bunurilor mobile prin centrele de colectare, în vederea dezmembrării, care fac obiectul programelor naţionale finanţate din bugetul de stat sau din alte fonduri publice sunt venituri neimpozabile.
Nu sunt cuprinse în bunurile mobile din patrimoniul personal deşeurile valorificate prin centrele de colectare a deşeurilor de metal, hârtie, sticlă şi altele asemenea, veniturile realizate fiind supuse impunerii potrivit prevederilor cap. IX "Venituri din alte surse" din Codul fiscal.
73.Este considerat bun mobil din patrimoniul personal masa lemnoasă exploatată în regie proprie de persoanele fizice potrivit prevederilor Codului silvic sau prin intermediul formelor de proprietate asociative, din pădurile pe care contribuabilii le au în proprietate, în volum de maximum 20 mc/an. Veniturile realizate de persoanele fizice din valorificarea acesteia direct sau prin intermediul formelor de proprietate asociative sunt venituri neimpozabile.