Art. 36. - Norme Metodologice din 2003 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari
M.Of. 311
Ieşit din vigoare Versiune de la: 26 Iunie 2006
Art. 36
(1)Pentru spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă din condominiu ori pentru apartamentele sau spaţiile ai căror deţinători prin natura activităţilor lor - croitori, cosmeticieni, coafori, notari, avocaţi şi alţii - primesc la domiciliu şi alte persoane, criteriile de calcul al cheltuielilor aferente acestora se stabilesc prin convenţie anuală încheiată cu proprietarii acestor spaţii sau apartamente. Cheltuielile pentru apă rece şi canalizare, apă caldă menajeră, încălzire, gaze naturale, energie electrică pentru părţile comune, pentru funcţionarea ascensorului/ascensoarelor, colectarea şi transportul gunoiului menajer, ridicarea reziduurilor, precum şi pentru salarii şi indemnizaţii se repartizează conform criteriilor stabilite de comun acord între asociaţia de proprietari şi proprietarii acestor spaţii, folosindu-se, după caz, baremurile stabilite potrivit normelor legale. Toate aceste cheltuieli se scad din totalul cheltuielilor pe condominiu, diferenţa reprezentând cheltuielile aferente locuinţelor/apartamentelor.
(2)În situaţia în care, la notificarea asociaţiei de proprietari, proprietarii spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă din condominiu refuză încheierea de convenţii pentru stabilirea criteriilor de repartizare a cheltuielilor şi obligaţiilor financiare ce le revin, sunt aplicabile criteriile stabilite şi adoptate în acest sens în adunarea generală a asociaţiei de proprietari.