Art. 4. - Norme Metodologice din 2002 privind deschiderea de contingente tarifare la importul in Romania al unor produse agricole originare din Uniunea Europeana si modul de administrare a acestor contingente in anul 2003

M.Of. 963

În vigoare
Versiune de la: 1 Octombrie 2003
Art. 4
(1)După examinarea cererilor primite alocarea cotelor în cadrul contingentelor tarifare se va face în ordinea înregistrării cererilor şi în limita cantităţilor disponibile la data primirii cererilor respective.
(2)La alocarea cotelor se va urmări asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru importatorii interesaţi din România, în ceea ce priveşte accesul la aceste contingente tarifare, până la epuizarea lor.
(3)Operatorii economici care nu au respectat prevederile Ordinului ministrului afacerilor externe nr. 123c/2002, referitoare la notificarea efectuării cotelor de import alocate sau la restituirea certificatelor de import neutilizate, nu vor avea acces la contingentele tarifare preferenţiale instituite în baza prezentelor norme metodologice.
(4)Cantitatea maximă alocată importatorilor cu ocazia prezentării unei cereri nu poate depăşi, pentru fiecare contingent tarifar, procentul prevăzut în anexa nr. 1.1 la prezentele norme metodologice, aplicat la nivelul iniţial al contingentului.