Norme Metodologice din 2001 privind criteriile si metodologia pentru eliberarea licentelor si brevetelor de turism

M.Of. 225

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 29 Iulie 2005
Norme Metodologice din 2001 privind criteriile si metodologia pentru eliberarea licentelor si brevetelor de turism
Dată act: 3-apr-2001
Emitent: Ministerul Turismului
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
1.1.Prezentele norme metodologice, elaborate în conformitate cu prevederile art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 238/2001 privind condiţiile de acordare a licenţei şi brevetului de turism, se aplică persoanelor juridice şi fizice care desfăşoară activitate de turism în România.
1.2.În sensul prezentelor norme metodologice următorii termeni se definesc astfel:
• agentul economic din turism reprezintă societatea comercială sau persoana fizică autorizată, care prestează sau comercializează servicii turistice;
• filiala agenţiei de turism constituie un punct de lucru al societăţii comerciale, titular al licenţei de turism, situat în afara sediului agenţiei, în care se desfăşoară activităţi specifice agenţiei de turism.
CAPITOLUL II:Acordarea, vizarea, radierea, suspendarea şi retragerea licenţei de turism
2.1.Acordarea, vizarea şi radierea licenţei de turism
2.1.1.Licenţa de turism se eliberează de către Ministerul Turismului - Direcţia generală de autorizare şi control, la cererea agenţilor economici.
2.1.2.Criteriile minime de acordare a licenţei şi brevetului de turism sunt prevăzute în anexa nr. 1 şi, respectiv, în anexa nr. 2 care fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
2.1.3.Macheta licenţei de turism este prezentată în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice pentru agenţii de turism şi, respectiv, în anexa nr. 3 bis pentru filiale.
2.1.4.În vederea obţinerii licenţei de turism agentul economic va prezenta următoarele documente:
a)cerere de eliberare a licenţei de turism;
b)certificat constatator de la oficiul registrului comerţului din care să rezulte următoarele informaţii: obiectul de activitate al societăţii, structura acţionariatului, datele de identificare a societăţii ce se înscriu în certificatul de înmatriculare şi sediul punctului de lucru unde se înfiinţează agenţia de turism*);
c)copie de pe brevetul de turism al persoanei care conduce agenţia de turism;
d)copie de pe contractul de muncă al persoanei care deţine brevetul de turism;
e)dovada achitării contravalorii prestaţiei efectuate pentru eliberarea licenţei.
2.1.5.Documentaţia astfel întocmită se transmite reprezentantului zonal al Ministerului Turismului - Direcţia generală de autorizare şi control, care verifică documentaţia primită, solicitând eventuale completări. Termenul de soluţionare a cererii este de 30 de zile şi curge de la data înregistrării documentaţiei complete.
Eliberarea licenţei se face după consultarea cu reprezentanţii din teritoriu ai asociaţiei profesionale de profil şi verificarea la faţa locului a îndeplinirii criteriilor minime prevăzute în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice.
2.1.6.La schimbarea sediului agenţiei de turism sau a titularului licenţei agentul economic în cauză este obligat să solicite eliberarea unei noi licenţe, întocmind în acest sens următoarea documentaţie:
a)cerere;
b)certificat constatator de la oficiul registrului comerţului privind noul sediu*);
c)licenţa de turism eliberată anterior, în original;
d)dovada achitării contravalorii prestaţiei efectuate.
Termenul şi procedura de eliberare a noii licenţe de turism sunt cele prevăzute la pct. 2.1.5.
2.1.7.Pentru înscrierea filialei unei agenţii de turism se va întocmi următoarea documentaţie:
a)cerere;
b)certificat constatator de la oficiul registrului comerţului privind sediul filialei*);
c)licenţa de turism a agenţiei de turism, în copie;
d)brevetul de turism şi contractul de muncă, în copie, al persoanei care conduce filiala din altă localitate decât agenţia de turism sau copie de pe documentul de calificare ca agent de turism şi contractul de muncă al persoanei care conduce filiala din aceeaşi localitate cu agenţia de turism;
e)dovada achitării contravalorii prestaţiei efectuate.
Termenul şi procedura de eliberare a noii licenţe de turism sunt cele prevăzute la pct. 2.1.5.
2.1.8.Pentru vizarea, din 3 în 3 ani a licenţei pentru agenţia de turism şi filiala acesteia se va întocmi următoarea documentaţie:
a)cerere;
b)licenţa de turism, în original, pentru agenţie şi, respectiv, anexa licenţei pentru filială;
c)brevetul de turism al persoanei care conduce agenţia, în copie;
d)contractul de muncă al persoanei care deţine brevetul de turism, în copie;
e)dovada achitării contravalorii prestaţiei efectuate.
Termenul şi procedura de acordare sunt cele prevăzute la pct. 2.1.5 pentru eliberarea licenţei de turism.
2.1.9.Pentru radierea agenţiei de turism şi, respectiv, a filialei acesteia se va prezenta următoarea documentaţie:
a)cerere;
b)licenţa de turism şi, respectiv anexa licenţei de turism, în original.
Termenul şi procedura de operare a modificărilor sunt similare cu cele prevăzute la pct. 2.1.5.
2.2.Suspendarea licenţei de turism
2.2.1.Licenţa de turism se suspendă de către Ministerul Turismului în cazul în care se constată nerespectarea uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 238/2001. Suspendarea se face pentru o perioadă de până la un an.
2.2.2.În cazul în care cu ocazia verificărilor efectuate în vederea vizării licenţei de turism se constată că nu mai sunt îndeplinite condiţiile care au stat la baza acordării acesteia, licenţa se suspendă până la remedierea deficienţelor.
2.2.3.Licenţa de turism este suspendată din oficiu pe perioada în care agentul economic nu are încheiată poliţa de asigurare pentru riscul de insolvabilitate sau faliment al agenţiei.
2.3.Retragerea licenţei de turism
2.3.1.Retragerea licenţei de turism de către Ministerul Turismului - Direcţia generală de autorizare şi control se face în situaţiile prevăzute la art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 238/2001.
2.3.2.În situaţia în care, la verificarea efectuată de reprezentanţii Ministerului Turismului - Direcţia generală de autorizare şi control se constată că agenţia de turism nu mai funcţionează la sediul înscris în licenţa de turism, aceasta se retrage din oficiu, în termen de 15 zile de la notificarea agentului economic, titular al licenţei în cauză, prin scrisoare recomandată.
2.4.Alte prevederi
2.4.1.Desfăşurarea de activităţi turistice specifice agenţiilor de turism de către agenţii economici fără licenţă de turism se sancţionează potrivit prevederilor art. 41 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 26 august 1998.
2.4.2.Agenţilor economici care desfăşoară activităţi turistice specifice agenţiilor de turism fără licenţă sau după retragerea ori suspendarea licenţei le sunt aplicabile sancţiunile prevăzute la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, cu modificările ulterioare.
2.4.3.Desfăşurarea de activităţi turistice specifice agenţiilor de turism de către agenţii economici cu licenţa de turism suspendată, nevizată sau cu viza expirată se sancţionează potrivit art. 14 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 238/2001 privind condiţiile de acordare a licenţei şi brevetului de turism.
CAPITOLUL III:Acordarea brevetului de turism
3.1.Conducerea operativă a agenţiei de turism, a filialei acesteia din alte localităţi, a hotelului, a motelului, a campingului (cu o capacitate de peste 100 de locuri de cazare), a satului de vacanţă, a cabanei şi a unităţii de alimentaţie pentru turism de categoria I şi "Lux", cu o capacitate mai mare de 50 de locuri la mese, se asigură de persoane care deţin brevet de turism.
3.2.În funcţie de nivelul şi de pregătirea profesională, precum şi de îndeplinirea criteriilor minime prevăzute în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice se eliberează brevet de turism pentru următoarele funcţii: a) manager în activitatea de turism;
b)director de agenţie de turism touroperatoare;
c)director de agenţie de turism detailistă;
d)director de hotel;
e)director de restaurant;
f)cabanier.
Posesorul brevetului de turism poate ocupa şi alte funcţii decât cele înscrise pe acesta, astfel:
- a) managerul în activitatea de turism poate ocupa oricare dintre funcţiile prevăzute la pct. 3.1;
- b) directorul de agenţie de turism touroperatoare poate ocupa fie funcţia înscrisă în brevet, fie funcţia de director de agenţie de turism detailistă;
- c) directorul de hotel poate asigura fie funcţia înscrisă în brevet, fie conducerea operativă a activităţilor unui alt tip de unitate de cazare.
Macheta brevetului de turism este prezentată în anexa nr. 4 la prezentele norme metodologice.
3.3.În vederea obţinerii brevetului de turism persoana în cauză trebuie să prezinte următoarea documentaţie:
a)cerere;
b)[textul din subpunctul 3.3.., litera B. din capitolul III a fost abrogat la 11-dec-2002 de Art. 1 din Ordinul 910/2002]
c)curriculum vitae cu precizarea expresă a pregătirii profesionale şi a experienţei profesionale, precum şi cu următoarea declaraţie: "Declar pe propria răspundere că datele cuprinse în prezentul înscris sunt reale, iar în cazul în care se constată contrariul, să îmi fie anulat brevetul de turism".;
d)copie de pe actul de identitate;
e)copii de pe actele care atestă pregătirea profesională;
f)copii de pe documentele de atestare a perioadei lucrate în turism;
g)atestat de limbă străină de circulaţie internaţională, cu excepţia cabanierului şi a directorului agenţiei de turism detailiste;
h)[textul din subpunctul 3.3.., litera H. din capitolul III a fost abrogat la 11-dec-2002 de Art. 1 din Ordinul 910/2002]
i)certificat de cazier judiciar;
j)dovada achitării contravalorii prestaţiei efectuate.
3.4.Documentaţia întocmită potrivit pct. 3.3 se transmite reprezentantului teritorial al Ministerului Turismului - Direcţia generală de autorizare şi control, care va verifica şi va solicita eventualele completări.
În situaţia în care solicitantul nu îndeplineşte condiţiile pentru eliberarea brevetului de turism, i se comunică în scris motivul.
Termenul de eliberare sau de răspuns, după caz, este de 30 de zile de la data primirii şi înregistrării documentaţiei complete.
3.5.Brevetul de turism se eliberează pe o perioadă nelimitată.
-****-
*) Agentul economic poate furniza informaţiile respective şi prin prezentarea copiilor de pe actele oficiale ale societăţii, din care rezultă informaţiile sus-menţionate.
ANEXA Nr. 1:CRITERIILE MINIME pentru eliberarea licenţei de turism

Nr.

crt.

Criteriile

Agenţia de turism tour-operatoare

Agenţia de turism detailistă

Filiala tour-operatoare5)

Filiala detailistă

0

1

2

3

4

5

1.

Agentul economic trebuie să aibă prevăzute în obiectul de activitate servicii turistice

x

x

  

2.

Agentul economic trebuie să fie înregistrat în registrul comerţului

x

x

  

3.

Starea şi aspectul clădirii în care funcţionează agenţia:

    

- foarte bună şi salubră

 

x

 

x

- bună şi salubră

x

 

x

 

4.

Amplasarea agenţiei în clădire la demisol, parter, mezanin sau la etajul I, uşor accesibilă1)

x

x

x

x

5.

Suprafaţa comercială a agenţiei:

    

- peste 16 m2

x

 

x

 

- peste 10 m2

 

x

 

x

6.

Suprafaţa comercială să fie folosită în exclusivitate pentru turism2)

x

x

x

x

7.

Grup sanitar propriu pentru personal sau cu acces facil

x

x

x

x

8.

Persoana care conduce activitatea agenţiei de turism trebuie să fie posesoare a brevetului de turism3), 4)

x

x

x

x

9.

Asigurarea cu personal calificat ca agent de turism şi cu ghizi, posesori ai atestatului de ghid de turism, corespunzător serviciilor turistice comercializate

x

x

x

x

10.

Poliţa de asigurare pentru riscul de insolvabilitate sau faliment al agenţiei6)

x

x

  

11.

Utilizarea de autocare clasificate

x

x

x

x

12.

Asigurarea serviciilor de cazare şi masă numai în structuri de primire turistice clasificate

x

x

x

x

13.

Firmă

x

x

x

x

14.

Mobilier adecvat activităţii desfăşurate

x

x

x

x

15.

Mijloace de telecomunicaţii:

    

- telefon şi fax

x

x

x

x

16.

Placheta cu numărul de telefon al Ministerului Turismului, precum şi al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, conform anexei nr. 5 la normele metodologice, amplasată în spaţiul comercial

x

x

x

x

_____________
- 1) Pot fi acceptate şi alte amplasamente, dacă sunt situate în clădiri cu destinaţie publică.
Agenţia de turism touroperatoare care nu are activitate de vânzare directă către turişti poate funcţiona şi la alte niveluri ale clădiri.
- 2)Pot fi acceptate, în măsura în care spaţiul permite, şi alte activităţi, cum sunt: schimb valutar, xerox, vânzări de suveniruri, ilustrate, cărţi de turism, ghiduri, hărţi.
- 3)În situaţia în care încetează contractul de muncă încheiat între persoana brevetată şi agentul economic, înlocuirea acesteia se va face în termen de 30 de zile.
- 4) În cazul filialei situate în aceeaşi localitate cu agenţia de turism persoana care conduce filiala trebuie să fie calificată ca agent de turism.
Persoana calificată trebuie să posede un document care să certifice absolvirea uneia dintre următoarele forme de învăţământ: - facultate de turism;
- şcoală postliceală de turism;
- liceu sau clasă cu profil de turism;
- curs de calificare în meseria de agent de turism, organizat de instituţii autorizate.
- 5) Doar agentul economic care deţine agenţie de turism touroperatoare poate înfiinţa filială touroperatoare.
- 6)Cuantumul sumelor asigurate pe tip de agenţie de turism şi procedura de asigurare se stabilesc periodic de Ministerul Turismului, prin ordin al ministrului turismului.
ANEXA Nr. 2:CRITERIILE MINIME pentru eliberarea brevetului de turism
Semnificaţia coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea:
A = Manager în activitatea de turism
B = Director de agenţie de turism touroperatoare
C = Director de agenţie de turism detailistă
D = Director de hotel
E = Director de restaurant
F = Cabanier

Nr.

crt.

Criteriile

A

B

C

D

E

F

0

1

2

3

4

5

6

7

1.

Cetăţenie

 

Să îndeplinească una dintre condiţiile:

 

- să fie cetăţean al României.

x

x

x

x

x

x

Cetăţenii străini trebuie:

      

- să domicilieze în România;

x

x

x

x

x

x

- să deţină permis de muncă în România.

x

x

x

x

x

x

2.

Pregătire profesională

 

2.1. Să fie posesor al unui atestat1)de limbă străină de circulaţie internaţională

x

x

-

x

x

-

2.2.1. Să fie absolvent cu examen de licenţă al unei facultăţi acreditate cu profil de turism

x

x

x

x

x

x

2.2.2. Să fie absolvent cu examen de licenţă al unei facultăţi acreditate sau al unui colegiu universitar şi să facă dovada unei activităţi în turism2) de minimum ani în una dintre funcţiile:

 

2.2.2.1. - funcţie de conducere în societăţi comerciale din domeniul turismului, cu excepţia sectorului administrativ

3

2

1

2

2

-

2.2.2.2. - funcţii de specialitate în Ministerul Turismului sau în asociaţii profesionale din turism**)

3

2

1

2

2

-

2.2.2.3. - funcţii de specialitate în societăţi comerciale de turism, cu excepţia sectorului administrativ

5*)

3

2

3

3

1

2.2.2.4. - recepţioner

-

4*)

3*)

3

3

1

2.2.2.5. - agent de turism

-

3

2

4*)

3*)

1

2.2.2.6. - lucrător gestionar în alimentaţia publică (bucătar, gestionar, barman cu gestiune)

N

N

N

5*)

4*)

-

2.2.2.7. - şef de sală

N

N

N

6

5

-

2.2.2.8. - ghid de turism***)

N

5*)

3*)

N

N

2

2.2.2.9. - cabanier

N

N

N

5

4*)

-

2.2.3. Să fie absolvent al unei şcoli postliceale în domeniul turismului, cu durata de 1-2 ani sau al unui liceu cu profil de turism şi:

 

a) să facă dovada unei activităţi în turism de minimum ani în una dintre funcţiile:

 

2.2.3.1. - funcţii de conducere în societăţi comerciale din domeniul turismului, cu excepţia sectorului administrativ

N

3

2

3

3

1

2.2.3.2. - funcţii de specialitate în Ministerul Turismului sau în asociaţii profesionale din turism

N

3

2

3

3

1

2.2.3.3. - funcţii de specialitate în societăţile comerciale de turism, cu excepţia sectorului administrativ

N

4

3

4

4

1

2.2.3.4. - recepţioner

-

5*)

4*)

4

4

1

2.2.3.5. - agent de turism

-

4

3

5*)

4*)

1

2.2.3.6. - şef de unitate, tehnolog în alimentaţia publică

N

N

N

4

4

1

2.2.3.7. - lucrător gestionar în alimentaţia publică(bucătar-gestionar, barman cu gestiune sau şef de sală)

N

N

N

7

6

1

b) să fie absolvent al unui curs de formare managerială în industria hotelieră şi turistică, specific funcţiei, efectuat după data de 1 ianuarie 1990 ****)

-

x

x

x

x

-

2.2.3.8. - cabanier

N

N

N

6

5

-

2.2.4. Să fie absolvent de liceu şi:

 

a) să facă dovada unei activităţi în turism de minimum ani în una dintre funcţiile:

 

2.2.4.1. - funcţii de specialitate în Ministerul Turismului sau în asociaţii profesionale din turism

N

4

3

4

4

1

2.2.4.2. - funcţii de conducere în societăţi comerciale din domeniul turismului, cu excepţia sectorului administrativ

N

4

3

4

4

-

2.2.4.3. - recepţioner

-

6*)

5*)

6

5

1

2.2.4.4. - agent de turism

-

6

5

6*)

5*)

1

2.2.4.5. - funcţii de specialitate în societăţi comerciale de turism, cu excepţia sectorului administrativ

N

5

4

5

5

1

2.2.4.6. - şef de unitate, tehnolog în alimentaţia publică

N

N

N

5

5

1

2.2.4.7. - lucrător gestionar în alimentaţia publică(bucătar-gestionar, barman cu gestiune sau şef de sală)

N

N

N

4

6

2

2.2.4.8. - cabanier

N

N

N

6

5

1

b) să fie absolvent al unui curs de formare managerială în industria hotelieră şi turistică, specific funcţiei, efectuat după data de 1 ianuarie 1990 ****)

-

x

x

x

x

-

_____________
*) Funcţiile de director de agenţie de turism touroperatoare sau detailistă, director de hotel, director de restaurant pot fi ocupate numai după absolvirea unui curs de formare managerială specific funcţiei, cu o durată de cel puţin 6 luni, efectuat după data de 1 ianuarie 1990, organizat de instituţii autorizate.
**) Vechimea în activitatea specifică categoriei de brevet solicitat va fi dovedită cu act de proprietate sau cu contract de locaţie de gestiune sau de închiriere şi cu certificat de clasificare ori cu licenţă de turism.
***) Vechime dovedită prin carnet de muncă, contract de muncă sau convenţie civilă.
****) Organizat de instituţii autorizate.
- 1) Atestatul trebuie să fie eliberat de instituţii autorizate.
Se exceptează:
- absolvenţii unor forme de învăţământ cu predare într-o limbă de circulaţie internaţională;
- absolvenţii facultăţilor de specialitate într-o limbă străină de circulaţie internaţională şi cei ai facultăţilor de relaţii internaţionale şi turism;
[textul din anexa 2 a fost abrogat la 09-oct-2002 de Art. I, punctul 3. din Ordinul 691/2002]
[textul din anexa 2 a fost abrogat la 11-dec-2002 de Art. 1 din Ordinul 910/2002]
Cetăţenii străini trebuie să depună atestat de limba română.
- 2)Criteriul privind activitatea în turism se reduce cu 50% în situaţia în care solicitantul face dovada absolvirii unui curs de formare managerială specific funcţiei, cu o durată de cel puţin 6 luni, efectuat după data de 1 ianaurie 1990, organizat de instituţii autorizate.
N - Nu poate ocupa funcţia respectivă.
Punctul 2.2.1 din anexa nr. 2 va avea următorul cuprins:
2.2.1.Să fie absolvent cu examen de licenţă al unei facultăţi acreditate cu profil de turism şi să facă dovada unei activităţi în turism de minimum 2 ani sau a absolvirii unui curs de formare managerială specific funcţiei, cu o durată de cel puţin 6 luni, efectuat după data de 1 ianuarie 1990, organizat de instituţii autorizate.

Punctul 2.2.4 din anexa nr. 2 va avea următorul cuprins:
2.2.4.Să fie absolvent de liceu:
a)să facă dovada unei activităţi în turism de minimum ...... ani în una dintre funcţiile:

2.2.4.1.

- funcţii de specialitate în Ministerul Turismului sau în asociaţii profesionale din turism

N

4

3

4

4

1

2.2.4.2.

- funcţii de conducere în societăţi comerciale din domeniul turismului, cu excepţia sectorului administrativ

N

4

3

4

4

1

2.2.4.3.

- funcţii de specialitate în societăţi comerciale din domeniul turismului, cu excepţia sectorului administrativ

N

5

4

5

5

1

2.2.4.4.

- şef agenţie

N

4

3

N

N

1

2.2.4.5.

- administrator hotel(şef hotel)

N

N

N

4

N

1

2.2.4.6.

- şef unitate alimentaţie publică

N

N

N

N

4

1

2.2.4.7.

- recepţioner

N

N

N

6

N

1

2.2.4.8.

- agent de turism

N

5

4

N

N

1

2.2.4.9.

- şef recepţie

N

N

N

5

N

1

2.2.4.10.

- lucrător gestionar în alimentaţie publică (şef sală, tehnolog în alimentaţie, barman cu gestiune, bucătar-gestionar)

N

N

N

N

5

2

2.2.4.11.

- ospătar sau barman

N

N

N

N

6

2

2.2.4.8.

- cabanier

N

N

N

6

5

1

b) să fie absolvent al unui curs de formare managerială în industria hotelieră şi turistică, specific funcţiei, efectuat după data de 1 ianuarie 1990****)

-

x

x

x

x

-

ANEXA Nr. 3:
PARTEA 1:ANEXA Nr. 3 bis
ANEXA Nr. 4:
ANEXA Nr. 5:

TELEFOANE

la dispoziţia turiştilor

Poză

AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU TURISM

021 - 410 12 95

0800 86 82 82

AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR

0880 08 09 99

TELEFOANE LA DISPOZIŢIA TURIŞTILOR