Art. 11. - Anularea licenţei de transport rutier public sau a licenţei de transport rutier în interes propriu se efectuează de către agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. emitentă, în următoarele cazuri: - Norme Metodologice din 2001 de autorizare si efectuare a transporturilor rutiere si a activitatilor conexe acestora

M.Of. 58

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 21 Aprilie 2005
Art. 11
(1)Anularea licenţei de transport rutier public sau a licenţei de transport rutier în interes propriu se efectuează de către agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. emitentă, în următoarele cazuri:
a)după a doua suspendare;
b)când vehiculele din administrarea operatorului de transport rutier sunt utilizate la transportul de produse de contrabandă, droguri, arme şi muniţii, materiale radioactive, la treceri ilegale de persoane peste frontieră, din vina dovedită a administratorului acestuia sau a persoanei desemnate să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport rutier;
c)în cazurile de accidente rutiere grave, soldate cu victime omeneşti sau cu deteriorarea gravă a mediului înconjurător, datorate nerespectării de către operatorul de transport rutier a normelor legale de organizare şi desfăşurare a activităţii sau a normelor tehnice de întreţinere a vehiculelor din administrarea sa;
d)când se constată falsificarea documentelor de transport de către administratorul operatorului de transport rutier sau de către persoana desemnată să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport rutier şi utilizarea lor la efectuarea transporturilor;
e)când se constată că operatorul de transport rutier a obţinut licenţa de transport rutier public sau licenţa de transport rutier în interes propriu în baza unor documente falsificate sau ca urmare a prezentării unor date eronate;
f)când se constată că declaraţia pe propria răspundere prevăzută la art. 9 alin. (2) nu corespunde realităţii.

(2)După anularea licenţei de transport rutier public sau a licenţei de transport rutier în interes propriu poziţia din Registrul operatorilor de transport rutier se radiază.
(3)Suspendarea sau anularea licenţei de transport rutier public sau a licenţei de transport rutier în interes propriu produce aceleaşi efecte şi pentru exemplarele de serviciu ale acesteia.
(4)În cazul în care operatorul de transport rutier îşi încetează activitatea de transport rutier sau agentul economic se desfiinţează, acesta va preda licenţa de transport rutier, în termen de 15 zile, la agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. emitentă, iar poziţia din Registrul operatorilor de transport rutier se radiază.