Art. 189. - Art. 189: Prevederi generale privind pozarea/montarea - Normativ din 2014 privind proiectarea, execuţia şi exploatarea învelitorilor acoperişurilor în pantă la clădiri, indicativ NP 069 - 2014
M.Of. 581 bis
În vigoare Versiune de la: 3 Septembrie 2014
Art. 189: Prevederi generale privind pozarea/montarea
(1)Pentru elemente tip ţiglă se precizează următoarele:
a)panta învelitorii este caracteristică pentru fiecare tip de ţiglă; împreună cu panta, în documentaţia tehnică a produsului se indică tipul suportului, distanţa între reazeme, modul de fixare, lungimea suprapunerilor ţiglelor. În cazul în care panta nu este specificată în documentaţia tehnică a produsului, se recomandă următoarele pante:
- ţigle solzi aşezate simplu minimum 60% şi maximum 175%;
- ţigle solzi aşezate dublu minimum 45% şi maximum 175%;
- macroţigle/macroolane minimum 26% şi maximum 175%.
Pantele maxime, de 175% pot fi depăşite numai cu luarea măsurilor suplimentare de fixare indicate în proiect.
b)suportul elementelor tip ţiglă poate fi alcătuit dintr-un singur rând de şipci fără astereală (soluţie nerecomandată în zonele cu precipitaţii abundente şi vânturi puternice) sau un caroiaj de şipci în două straturi: substratul fixat pe astereala acoperită cu folie anticondens, în şiruri paralele cu linia de pantă şi al doilea strat fixat transversal pe primul rând de şipci;
c)şipcile suport din lemn de răşinoase au secţiunea calculată în funcţie de deschiderea între căpriori, modul de aşezare al ţiglelor, panta acoperişului, tipul suportului (cu sau fără astereală) şi încărcările estimate; dimensiunile minime ale şipcilor sunt de 24x38 (48)mm;
d)pozarea elementelor tip ţiglă se face prin: simplă aşezare într-un strat sau două straturi suprapuse;
e)folia de protecţie anticondens se montează sub şipci, pe căpriori sau pe astereală.
(2)Elemente tip olane se montează pe suport continuu din astereală din lemn sau planşeu din beton armat, sau pe suport discontinuu din rigle montate în lungul pantei pentru olanele montate în sistem uscat, cu următoarele precizări:
a)panta uzuală pentru olane să fie cuprinsă între 25% şi 70%; pentru prevederea altor pante se recomandă consultarea fişei tehnice a produsului;
b)la realizarea învelitorilor cu rupere de pantă sau curbe, se va respecta ca unghiul de rupere de pantă (sau al tangentei la suprafaţa curbă) să nu fie mai mare de 15°(25%);
c)panta şi suprapunerea într-un singur rând pentru învelitorile din olane simple, vor fi conform tabelului de mai jos:
Tabelul nr. 6: Suprapunerea olanelor dispuse într-un singur rând funcţie de pantă
pantă minimă % | 26 | 28 | 30 | 32 | 34 | 36 | 38 | 40 | 42 | 44 | > = 46 |
Suprapunerea minimă pentru zone cu precipitaţii: sub 400 mm | 150 | 140 | 135 | 130 | 125 | 120 | 115 | 110 | 100 | 100 | 70 |
400-600 mm | - | 150 | 145 | 140 | 135 | 130 | 125 | 120 | 110 | 100 | 70 |
peste 600 mm | - | - | - | 150 | 145 | 140 | 135 | 130 | 120 | 100 | 70 |