Art. 137. - Art. 137: Suportul învelitorii; fixare - Normativ din 2014 privind proiectarea, execuţia şi exploatarea învelitorilor acoperişurilor în pantă la clădiri, indicativ NP 069 - 2014
M.Of. 581 bis
În vigoare
Versiune de la: 3 Septembrie 2014
Art. 137: Suportul învelitorii; fixare
(1)Fixarea foilor metalice plane pe astereală se face prin intermediul agrafelor (copci), executate din cupoane de tablă fixate pe suport continuu (astereală) din cherestea de răşinoase sau panouri din lemn reconstituit având grosimea calculată în funcţie de deschiderea între pane, iar lungimea modulată pe interaxul reazemelor; astereala se va trata biocid şi ignifug conform prevederilor în vigoare.
(2)Aplicarea/fixarea foilor continue profilate longitudinal, menţionate şi exemplificate la Art. 130, se face pe elemente metalice sau din lemn tip căpriori (în lungul pantei) prin intermediul agrafelor speciale ce permit deplasările longitudinale datorate dilatărilor şi contracţiilor, conform prevederilor instrucţiunilor de montaj ale produsului;
(3)Numărul fixărilor mecanice/ml se calculează în funcţie de forţa de sucţiune dată de vânt şi de forţa de alunecare pe versant; pe conturul versanţilor şi al elementelor ce depăşesc învelitoarea, numărul fixărilor mecanice (agrafe) se majorează cu minim 50%, pe o lăţime de minim 50 cm.