Secţiunea 3 - Soluţii tehnice de realizare a instalaţiilor fixe de stingere a incendiilor cu pulberi - Normativ din 2013 PRIVIND SECURITATEA LA INCENDIU A CONSTRUCŢIILOR, Partea a II a - INSTALAŢII DE STINGERE Indicativ P118/2 - 2013
M.Of. 595 bis
În vigoare Versiune de la: 15 Noiembrie 2018
SECŢIUNEA 3:Soluţii tehnice de realizare a instalaţiilor fixe de stingere a incendiilor cu pulberi
25.12.Soluţiile tehnice de realizare a instalaţiilor fixe de stingere a incendiilor cu pulberi, trebuie să fie în conformitate cu prevederile standardelor SR EN 12416-2+A1:2007, SR EN 12416-1+A2:2007 şi cu părţile corespunzătoare din EN 54, unde este cazul, sau o reglementare echivalentă.
25.13.Instalaţiile fixe de stingere a incendiului cu pulberi se compun, în principal, din următoarele subansambluri:
a)unitate rezervor cu pulbere incluzând regulator de presiune;
b)unitate gaz propulsor cu sistem de întârziere mecanic şi/sau electric;
c)sistem de declanşare şi comandă (declanşare manuală sau automată);
d)distribuitor principal cu ansamblu robinete distribuitoare;
e)duze pentru inundare totală sau acţiune directă;
f)subansambluri pentru sisteme complete cu pulbere.
25.14.Componentele mecanice trebuie să fie în conformitate cu standardul SR EN 12416-1+A2:2007, sau o reglementare echivalentă iar componentele electrice trebuie să fie în conformitate cu partea corespunzătoare din EN 54 sau o reglementare echivalentă. Componentele utilizate în sistemul cu pulbere trebuie să fie compatibile. Instalatorul trebuie să declare şi să documenteze compatibilitatea în conformitate cu SR EN 12416-1+A2:2007, articolul 12. sau o reglementare echivalentă Dacă componentele nu sunt furnizate de un singur producător, atunci trebuie să fie efectuată o verificare de funcţionare fără descărcare de pulbere în vederea confirmării compatibilităţii sistemului complet.
25.15.Când sunt incluse în sistem mai mult de cinci zone separate de descărcare, trebuie să fie conectată o cantitate de rezervă de pulbere şi gaz propulsor de cel puţin aceeaşi valoare cu cantitatea de alimentare permanentă. După comutarea manuală cantitatea de rezervă şi cantitatea de alimentare trebuie să fie în întregime în mod operaţional. Cantitatea de rezervă trebuie să fie depozitată într-un rezervor separat.
25.16.Rezervorul cu pulbere stingătoare şi rezervorul cu gaz propulsor, ca şi cantităţile de rezervă trebuie să fie amplasate cât mai aproape posibil de zona de inundare, dar neexpuse la riscul de incendiu. Rezervorul trebuie să fie marcat cu:"REZERVORUL NU TREBUIE SĂ FIE EXPUS LA RISCUL DE INCENDIU".
25.17.Sistemul de stingere cu pulbere trebuie să fie cu declanşare automată şi manuală sau numai cu declanşare manuală.
25.18.Detectoarele de incendiu trebuie să fie în conformitate fie cu partea corespunzătoare din standardul EN 54 sau, în absenţa sa, cu o specificaţie corespunzătoare valabilă în locul de utilizare al subansamblului sau în conformitate cu SR EN 12094-9 sau o reglementare echivalentă.
25.19.Numărul şi amplasarea detectoarelor de incendiu depind de tipul lor, de structura camerei (dimensiune, înălţime, suprafaţă plafon şi suprafaţă acoperiş etc.) şi de condiţiile de mediu din suprafaţa protejată. Senzorii de incendiu trebuie să fie amplasaţi astfel încât aceştia să prevină alarme false.
25.20.La instalarea detectoarelor de incendiu trebuie să se ţină seamă de înălţimea maximă de montaj a acestora dată de producător.
25.21.Aria protejată de detectoarele de incendiu este determinată de caracteristicile tehnice ale acestora.
25.22.În cazul sistemelor cu acţiune directă, senzorii de incendiu trebuie să fie amplasaţi în apropriere de şi în conformitate cu obiectul de protejat.
25.23.Sistemele electrice de detectare a incendiului pentru iniţierea descărcării pulberii trebuie să fie configurate în conexiune de coincidenţă.
25.24.Dacă sunt necesare dispozitive de întârziere (mecanice sau pneumatice) pentru evacuarea zonelor inundate, descărcarea trebuie să fie întârziată pentru o anumită durată de timp după acţionare. Acest timp de avertizare prealabilă nu trebuie să fie mai mare decât este necesar pentru a asigura evacuarea în siguranţă. Dacă acest timp depăşeşte 30 s trebuie să fie reconsiderate toate măsurile de protecţie la incendiu.
25.25.Declanşarea descărcării sistemului cu pulbere trebuie să se facă numai după ce au fost activate sonor alarmele şi s-a terminat timpul de avertizare prealabilă, comandat de dispozitivul de întârziere.
25.26.Dispozitivele manuale de acţionare a instalaţiilor cu pulbere pentru stingerea incendiilor, trebuie să fie amplasate lângă ieşire, în exteriorul camerelor protejate sau lângă obiectele protejate în cazul sistemelor cu acţiune directă.
25.27.Dispozitivele manuale de acţionare trebuie să fie instalate la o înălţime normală de operare, în locuri cu vizibilitate foarte bună. Acestea trebuie să fie protejate împotriva acţionării accidentale.
25.28.Dispozitivele de alarmă trebuie să fie instalate pentru a avertiza persoanele din interiorul zonei protejate şi pentru a preveni accesul persoanelor în zonele protejate. Sursa de alimentare trebuie să fie proiectată pentru ca dispozitivul de alarmă să sune cel puţin 30 min.
25.29.Atunci când sistemul este acţionat, o alarmă de incendiu trebuie să fie transmisă într-un loc cu ocupare continuă (de exemplu unitate de pompieri sau altă staţie centrală de alarmă).
25.30.Sistemul cu pulbere trebuie să fie echipat cu cel puţin un dispozitiv de alarmă audibil. Alarmele trebuie să sune după acţionarea sistemului de detectare a incendiului. În caz de pericol pentru persoane trebuie să fie utilizate două dispozitive de alarmă complet independente (dispozitive pneumatice de alarmă alimentate de aceeaşi sursă ca dispozitivul de întârziere în timp şi un dispozitiv electric de alarmă de tensiune monitorizată joasă).
25.31.Suplimentar alarmelor audibile, pot fi instalate indicatoare vizuale de alarmă.