Secţiunea 3 - 5.3. CERINŢE GENERALE PRIVIND PROIECTAREA GEOTEHNICĂ PE TERENURI CONSTITUITE DIN PSU - Normativ 125/2010 PRIVIND FUNDAREA CONSTRUCŢIILOR PE PĂMÂNTURI SENSIBILE LA UMEZIRE, Indicativ NP 125:2010
M.Of. 158 bis
În vigoare Versiune de la: 4 Martie 2011
SECŢIUNEA 3:5.3. CERINŢE GENERALE PRIVIND PROIECTAREA GEOTEHNICĂ PE TERENURI CONSTITUITE DIN PSU
La proiectarea geotehnică pe terenuri alcătuite din PSU se vor respecta prevederile din SR EN 1997-1:2004 şi după caz, cu eratele, amendamentele şi anexele naţionale asociate, SR EN 1998-5:2004 şi după caz, cu eratele, amendamentele şi anexele naţionale asociate, NP 074/2007, NP 122/2010 ca şi cele din prezentul normativ.
SUBSECŢIUNEA 1:5.3.1. Categoria geotehnică a amplasamentului
Pentru stabilirea cerinţelor proiectării geotehnice se folosesc categoriile geotehnice conform SR EN 1997-1:2004 şi după caz, cu eratele, amendamentele şi anexele naţionale asociate, explicitate în NP 074-2007, cărora li se asociază riscul geotehnic.
Riscul geotehnic este definit în funcţie de factorii legaţi de teren, dintre care cei mai importanţi sunt condiţiile de teren şi apa subterană, precum şi de factorii legaţi de structura ce va fi construită şi de vecinătăţile acesteia
În cazul amplasamentelor unde în terenul de fundare se află PSU, condiţiile de teren sunt stabilite ca dificile (NP 074-2007-A.1). În funcţie de ceilalţi factori, în general pot rezulta Categoriile geotehnice 2 sau 3, cărora li se asociază riscul geotehnic moderat sau major (NP 074-2007).
Încadrarea unei lucrări într-o categorie de risc geotehnic sporit impune necesitatea realizării în condiţii de exigenţă corespunzătoare a investigării terenului de fundare şi a proiectării infrastructurii folosind modele şi metode de calcul perfecţionate pentru a se atinge un nivel de siguranţă necesar pentru rezistenţa, stabilitatea şi condiţiile normale de exploatare a construcţiei, în raport cu terenul de fundare.
SUBSECŢIUNEA 2:5.3.2. Investigarea terenului de fundare
Prin investigaţii geotehnice trebuie să se asigure cunoaşterea proprietăţilor esenţiale ale terenului de fundare cel puţin în limita zonei de influenţă a construcţiei. Zona de influenţă a construcţiei este volumul din teren în care se resimte influenţa construcţiei respective sau în care pot avea loc fenomene care să influenţeze acea construcţie.
Investigarea trebuie să pună în evidenţă cu precizie cât mai mare limitele stratului PSU, în suprafaţă şi pe adâncime.
Investigarea terenului constituit din PSU se va realiza obligatoriu prin prospectare pe teren, încercări în laborator şi, în unele situaţii, prin încercări pe teren. Este necesar să fie consultate şi utilizate, date de arhivă.
La stabilirea volumului şi tipului încercărilor se vor respecta prevederile din NP-074/2007 şi se va ţine seama şi de recomandările specifice din ANEXA 3.