Art. 23. - Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti emit certificatul de înregistrare specială sanitar-veterinară pentru operatorii prevăzuţi la alin. (2) numai după îndeplinirea următoarelor condiţii: - Norma sanitara veterinara din 2019 privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor din domeniul subproduselor de origine animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman
M.Of. 690 bis
În vigoare Versiune de la: 4 Noiembrie 2025
Art. 23
(10)Operatorii care furnizează subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman utilizatorilor prevăzuţi la alin. (2) au obligaţia de a se asigura că aceştia sunt incluşi în lista aprobată de către direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(1)Materiile de categoria 1, 2 şi 3 pot fi utilizate în hrana animalelor numai cu respectarea prevederilor art. 18 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, ale art. 13 şi art. 14 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 142/2011 şi ale prezentei norme sanitar-veterinare.
(2)Utilizatorii de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman le pot recepţiona în scopul hrănirii animalelor prevăzute la art. 13 din Regulamentul (UE) nr. 142/2011, numai dacă deţin o înregistrare specială sanitar-veterinară, conform prevederilor art. 17 din prezenta normă sanitar-veterinară.
(3)Materiile de categoria 1 prevăzute la art. 8 lit. (a) pct. (iii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, provenite de la animalele moarte din grădinile zoologice, pot fi utilizate numai în hrana animalelor carnivore din grădini zoologice, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) lit. (a) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
(4)Materiile de categoria 2 prevăzute la art. 9 lit. (f) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 pot fi colectate şi utilizate în hrana animalelor prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. (a), (b), (d) şi (h) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, numai dacă un medic veterinar oficial a constatat că animalele moarte nu au fost suspecte sau nu au murit din cauza unor boli transmisibile la animale şi om sau nu au fost ucise în cadrul unei campanii de eradicare a acestor boli, precum şi dacă, la necropsie, respectiv la inspecţia cărnii, nu s-au constatat modificări patologice sau suspiciuni de boli.
(5)Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pe a căror rază teritorială a fost solicitată colectarea materiilor de categoria 2 prevăzute la alin. (4) pot interzice direcţionarea acestora la utilizatorii de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în scop furajer, dacă se constată nerespectarea prevederilor alin. (4).
(6)Este interzisă utilizarea materiilor de categoria 2 ca hrană pentru animale de către utilizatorii prevăzuţi la art. 18 alin. (1) lit. (f) şi (g) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
(7)Este permisă utilizarea materiilor de categoria 3 prevăzute la art. 10 lit. (p) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 numai în hrana animalelor prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. (a), (b), (d), (f) şi (g) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, cu condiţia ca materiile respective să fie supuse, înainte de utilizare, unui tratament termic la 90°C timp de 20 minute şi ca utilizatorul să nu deţină animale de fermă.
(8)Tratamentul termic prevăzut la alin. (7) se poate aplica numai de către utilizatorii prevăzuţi la alin. (6), precum şi de către centrele de colectare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, definite la pct. 53 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 142/2011.
(9)Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti emit certificatul de înregistrare specială sanitar-veterinară pentru operatorii prevăzuţi la alin. (2) numai după îndeplinirea următoarelor condiţii:
a)stabilirea cantităţii lunare maxim admise în hrana animalelor, ţinând cont, cel puţin, de specia acestora, de numărul de animale, de cerinţele nutriţionale, de obiceiurile de hrănire ale acestora, precum şi de alte tipuri de furaje care sunt utilizate în hrana acestora, în baza cererii operatorului respectiv;
b)stabilirea listei cu tipul de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi care sunt permise în hrana animalelor respective ţinând cont de cerinţele nutriţionale şi de obiceiurile de hrănire ale speciilor de animale cărora le sunt destinate, în baza cererii operatorului respectiv.
(10)Operatorii care furnizează subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman utilizatorilor prevăzuţi la alin. (2) au obligaţia de a se asigura că aceştia sunt incluşi în lista aprobată de către direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.(11)Cantitatea lunară maximă admisă prevăzută la alin. (9) lit. a) şi lista cu subprodusele de origine animala care nu sunt destinate consumului uman prevăzută la alin. (9) lit. b) sunt specificate în anexa la certificatul de înregistrare specială sanitar-veterinară prevăzută la anexa nr. 25.
(12)Utilizatorii de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în scopul hrănirii animalelor prevăzute la art. 13 din Regulamentul (UE) nr. 142/2011, care sunt autorizaţi sanitar-veterinar la data intrării în vigoare a prezentei norme sanitar-veterinare, trebuie să solicite înregistrarea specială sanitar-veterinară, conform prevederilor prezentei norme sanitar-veterinare, în termen de cel mult 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei norme sanitar-veterinare.
(13)Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti anulează, în termen de 15 zile de la data depunerii documentelor prevăzute la art. 17 alin (4), vechea autorizaţie şi emite un certificat de înregistrare specială sanitar-veterinară, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, fără a percepe tarif şi fără a efectua o nouă evaluare.