Art. 12. - În vederea obţinerii autorizaţiei sanitar-veterinare temporare, operatorul economic trebuie să depună la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti un dosar care cuprinde următoarele documente: - Norma sanitara veterinara din 2019 privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor din domeniul subproduselor de origine animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman
M.Of. 690 bis
În vigoare Versiune de la: 4 Noiembrie 2025
Art. 12
(1)În situaţia evoluţiei unor boli epizootice sau a unor alte circumstanţe extraordinare şi neprevăzute, se poate acorda o autorizare sanitar-veterinară temporară pentru a procesa materii de o categorie superioară, unei unităţi de procesare a subproduselor de origine animală deja autorizată sanitar-veterinar pentru a procesa materii de o categorie inferioară.
(2)Autorizaţia sanitar-veterinară temporară prevăzută la alin. (1) este acordată de către direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, numai după emiterea hotărârii centrului naţional/local de combatere a bolilor prevăzut la art. 26 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se aprobă efectuarea transportului şi a neutralizării subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în unitatea respectivă de procesare.
(3)În vederea obţinerii autorizaţiei sanitar-veterinare temporare, operatorul economic trebuie să depună la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti un dosar care cuprinde următoarele documente:
a)cererea, în original, conform modelului prevăzut în anexa nr. 14;
b)autorizaţia sanitar-veterinară, în original;
c)planul de încadrare în zonă cu menţionarea vecinătăţilor;
d)schiţa unităţii cu descrierea fluxului tehnologic;
e)memoriul tehnic justificativ.
(4)Personalul sanitar-veterinar de specialitate din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti are obligaţia de a completa fişa de evaluare în unitatea ce solicită autorizarea sanitar-veterinară temporară.
(5)În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legislaţia sanitar-veterinară în unitatea de procesare prevăzută la alin. (1), direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti emite autorizaţia sanitar-veterinară temporară, conform modelului prevăzut în anexa nr. 15, pe care operatorul o obţine de la sediul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(6)Produsele derivate obţinute în urma procesării subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în unităţile de procesare prevăzute la alin. (1) sunt direcţionate numai către unităţile de incinerare/coincinerare autorizate sanitar-veterinar şi de mediu în condiţiile legii.
(7)O unitate autorizată sanitar-veterinar pentru procesarea materiilor de o categorie inferioară care a fost autorizată temporar pentru procesarea materiilor de o categorie superioară în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) lit. b) pct. (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 nu poate reîncepe procesarea materiilor de o categorie inferioară fără obţinerea unei noi autorizaţii sanitar-veterinare de la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, după ce verifică la faţa locului conformitatea cu prevederile legale, respectiv lipsa de materii prime de categorie superioara cât şi a produselor finite, măsuri de igienizare şi dezinfecţie, modificarea planului HACCP.
(8)Pentru obţinerea autorizaţiei sanitar-veterinare temporare nu se percepe tarif.