Art. 29. - Art. 29 - Norma sanitara veterinara din 2014 privind condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare, precum şi procedura de înregistrare sanitară veterinară/autorizare sanitară veterinară a unităţilor şi activităţilor din domeniul farmaceutic veterinar

M.Of. 541 bis

În vigoare
Versiune de la: 9 Mai 2025
Art. 29
(1)Spaţiile de depozitare trebuie amplasate la parterul clădirilor; în cazul în care spaţiile de depozitare sunt situate la parterul unui bloc de locuinţe, este obligatoriu ca intrarea în acestea să fie diferită de intrarea pentru locatari.
(2)În cazul în care sunt depozitate şi distribuite produse medicinale veterinare ce conţin substanţe din categoria stupefiante, psihotrope, precum şi produse ce conţin substanţe aflate sub control naţional, trebuie respectate prevederile legislaţiei în vigoare.
(3)În cazul în care distribuitorul angro deţine şi distribuie produsele prevăzute la alin. (2), se amenajează dulapuri securizate pentru depozitarea acestora, iar transportul se realizează în containere sigilate.

(4)Este interzisă vânzarea cu amănuntul a produselor medicinale veterinare de către deţinătorii de autorizaţii de distribuţie angro.

(5)Pe teritoriul României este interzisă livrarea produselor prevăzute la alin. (2) prin intermediul transportatorilor subcontractaţi sau al companiilor de curierat.