Capitolul viii - Controale, măsuri şi sancţiuni - Norma sanitara veterinara din 2010 privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor

M.Of. 194 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 26 Aprilie 2021
CAPITOLUL VIII:Controale, măsuri şi sancţiuni
Art. 51
(1)Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti monitorizează unităţile înregistrate/autorizate sanitar - veterinar, reactualizând, ori de câte ori este nevoie, lista acestora.
(2)În cazul în care, în urma controalelor efectuate de către direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, respectiv a municipiului Bucureşti, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de funcţionare, aceasta se notifică operatorului economic verificat şi se dispun următoarele măsuri:
a)sancţionarea contravenţională în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
b)suspendarea activităţii operatorului economic;
c)interzicerea desfăşurării activităţii operatorului economic;
(3)În cazul suspendării activităţii, medicul veterinar oficial consemnează în nota de constatare întocmită la unitate motivaţia tehnică a acestei măsuri, în temeiul căreia direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti emite ordonanţa privind suspendarea activităţii, conform modelului A prevăzut în anexa nr. 5.
(4)Termenul de remediere a deficienţelor curge de la data notificării către operatorul economic şi poate fi prelungit la cererea expresă a solicitantului, adresată direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, respectiv a municipiului Bucureşti.
(5)În cazul suspendării activităţii operatorului economic, reluarea acesteia se dispune de către direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, respectiv a municipiului Bucureşti numai după ce operatorul economic înştiinţează, printr-o adresă scrisă, remedierea deficienţelor constatate, iar direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti efectuează verificarea la faţa locului a modului în care au fost remediate deficienţele.
(6)Ulterior verificării remedierii deficienţelor, medicul veterinar oficial întocmeşte o notă de constatare, iar direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti emite ordonanţa privind reluarea activităţii, conform modelului B prevăzut în anexa nr. 5.
(7)În cazul în care neconformităţile nu sunt remediate în termenul stabilit în ordonanţa de suspendare a activităţii, direcţia sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, respectiv a municipiului Bucureşti emite ordonanţa privind interzicerea activităţii, conform modelului A prevăzut în anexa nr. 4 şi o notifică în termen de 3 zile calendaristice de la data emiterii acestuia Oficiului Regislrului Comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul operatorul economic.
(8)Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti retrage, în vederea anulării, certificatul de înregistrare sanitar - veterinară / autorizaţia sanitar -veterinară a unităţilor, atunci când, în urma acţiunilor de control efectuate de personalul de specialitate, se constată nerespectarea prevederilor legale pentru care acestea au fost înregistrate / autorizate sanitar -veterinar şi se dispune interzicerea desfăşurării activităţii.
(9)Reluarea activităţilor pentru care a fost emisă ordonanţa privind interzicerea activităţii se realizează după corectarea neconformităţilor, prin parcurgerea procedurii de înregistrare / autorizare sanitar - veterinară, conform prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.
(10)În cazul în care se constată că unităţile prevăzute în anexa nr. 3 funcţionează fără certificatul de înregistrare sanitar - veterinară / autorizaţia sanitar - veterinară, direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, respectiv a municipiul Bucureşti emite ordonanţa privind interzicerea activităţii, pe care o comunică autorităţilor teritoriale din cadrul Ministerului Justiţiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
(11)În cazul exploataţiilor comerciale, cu excepţia situaţiilor generate de declararea unor boli, suspendarea / interzicerea activităţii, presupune suspendarea /interzicerea introducerii de animale în exploataţiile respective pe durata dispunerii acestor măsuri, nu şi expedierea animalelor existente în exploataţii la data suspendării / interzicerii activităţii.
(12)Tarifele percepute în vederea emiterii autorizaţiei pentru unităţile şi mijloacelor de transport supuse controlului sanitar - veterinar sunt prevăzute în anexa nr. 27.
(13)Exploataţiile de acvacultură care nu se înregistrează/autorizează sanitar - veterinar în perioada de timp stabilită nu primesc certificat sanitar - veterinar de transport pentru producţia obţinută.