Art. 6. - Norma sanitara veterinara din 2010 privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor

M.Of. 194 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 26 Aprilie 2021
Art. 6
(1)Pentru unităţile de tip adăpost de câini, adăpost pentru animale, canisă, pensiune, hipodrom, menajerie sau circ, pet-shop, acvariu public, instalaţii, altele decât exploataţiile de acvacultură, bazine pentru pescuit sportiv, exploataţii de acvacultură care pun pe piaţă animale de acvacultură exclusiv pentru consum uman, în conformitate cu art. 1 alin. (3) lit. (c) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, cu amendamentele ulterioare, în termen de 30 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a), personalul sanitar-veterinar responsabil din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti verifică dosarul şi se deplasează la faţa locului; în urma acestei acţiuni se întocmeşte un referat de evaluare, conform modelelor A-F prevăzute în anexa nr. 9, precum şi modelului B prevăzut în anexa nr. 42, în care se precizează dacă unitatea respectă normele sanitare veterinare specifice în vigoare.

(2)Deplasarea la faţa locului şi referatul de evaluare nu sunt necesare în cazul înregistrării sanitar-veterinare a celorlalte unităţi prevăzute în anexa nr. 2.