Art. 26. - Norma sanitara veterinara din 2010 privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor
M.Of. 194 bis
Ieşit din vigoare Versiune de la: 26 Aprilie 2021
Art. 26
(1)Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, prin personalul de specialitate, verifică dosarul şi îndeplinirea condiţiilor sanitar -veterinare prevăzute de legislaţia specifică în vigoare.
(2)În baza evaluării efectuate la sediul unităţii/centrelor de colectare/exploatatiilor de origine, reprezentantul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti întocmeşte referatul de evaluare conform modelului prevăzut în anexa nr. 13.
(3)Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti emite autorizaţia sanitar - veterinară, conform modelului prevăzut în anexa nr. 14, şi transmite Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor dosarul prevăzut la art. 25 pentru acordarea unui cod unic, pentru înregistrarea în Nomenclatorul Naţional al Unităţilor/Centrelor de Colectare/Exploataţiilor de origine autorizate sanitar-veterinar pentru activităţi de import, export şi comerţ intracomunitar cu animale vii, material seminal, ovule şi embrioni, conform modelului prevăzut în anexa nr. 46, şi pentru transmiterea listei acestora Comisiei Europene.
(4)Direcţia de Coordonare a Punctelor de Inspecţie la Frontieră din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite un cod unic şi introduce unitatea/centrul de colectare/exploataţie de origine în Nomenclatorul Naţional al Unităţilor/Centrelor de Colectare/Exploataţiilor de origine autorizate sanitar-veterinar pentru activităţi de import, export şi comerţ intracomunitar cu animale vii, material seminal, ovule şi embrioni, înscrise în registrul prevăzut în anexa nr. 26.
(5)În cazul unităţilor autorizate pentru comerţ intracomunitar, Direcţia de Coordonare a Punctelor de Inspecţie la Frontieră din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor transmite direcţiei de specialitate din cadrul Comisiei Europene lista cu unităţile/centrele de colectare/exploataţiile de origine introduse pentru comerţul intracomunitar cu animale vii, pentru a fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(6)Direcţia de Coordonare a Punctelor de Inspecţie la Frontieră din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor înregistrează în aplicaţiile Intranet şi transmite, în scris, direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 5 de zile calendaristice de la primirea dosarului din partea acesteia, codul unic atribuit unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine, care este introdus în Nomenclatorul Naţional al Unităţilor/Centrelor de Colectare/Exploataţiilor de origine autorizate sanitar-veterinar pentru activităţi de import, export şi comerţ intracomunitar cu animale vii, material seminal, ovule şi embrioni.
(7)Direcţia de Coordonare a Punctelor de Inspecţie la Frontieră din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor transmite lista unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine autorizate sanitar - veterinar autorităţilor veterinare ale statelor membre ale Uniunii Europene şi ale ţărilor terţe, punctelor de inspecţie la frontieră pentru graniţa cu ţările terţe, precum şi altor organisme interesate.