Art. 21. - Norma sanitara veterinara din 2010 privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor

M.Of. 194 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 26 Aprilie 2021
Art. 21
(1)Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti emite autorizaţia sanitar - veterinară pentru funcţionarea punctului de control, conform modelului prevăzut în anexa nr. 25, care poate fi limitată pentru o anumită specie sau pentru anumite categorii de animale ori statusuri de sănătate.
(2)În vederea obţinerii autorizaţiei pentru punctul de control, operatorul economic depune la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiva municipiului Bucureşti documentaţia prevăzută la art. 10, dacă punctul de control îndeplineşte în prealabil toate cerinţele prevăzute în anexa nr. 1 la Regulamentul (CE) nr. 1.255/97 al Consiliului din 25 iunie 1997 privind criteriile comunitare prevăzute pentru punctele de aşteptare şi de modificare a planului de itinerar prevăzut în anexa la Directiva 91/628/CEE, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 174 din 2 iulie 1997, cu amendamentele ulterioare.

(3)Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti înregistrează documentaţia şi verifică, în termen de 25 de zile calendaristice de la data înregistrării acesteia, prin personalul de specialitate, îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2).
(4)Personalul de specialitate din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti întocmeşte la unitate un referat de evaluare, prevăzut în anexa nr. 24.
(5)Pentru unităţile în care sunt îndeplinite cerinţele sanitare veterinare, direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti emite în termen de 5 zile calendaristice de la data întocmirii referatului de evaluare, autorizaţia sanitar - veterinară pentru punctul de control, conform modelului prevăzut în anexa nr. 25.
(6)În cazul în care, în urma verificării se constată neîndeplinirea condiţiilor sanitare veterinare, în referatul de evaluare a punctului de control sunt înscrise, sub semnătura reprezentantului legal al operatorului economic, toate constatările şi măsurile dispuse.
(7)După remedierea deficienţelor înscrise în referatul de evaluare, operatorul economic solicită în scris la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, reverificarea unităţii.
(8)Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti suspendă sau interzice activităţile în cazul în care la punctul de control nu sunt respectate prevederile legale în vigoare sau în cazul modificării statusului de sănătate a zonei în care este localizat.
(9)Autorizaţia sanitar - veterinară poate fi emisă numai atunci când direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti s-a asigurat că la punctul de control sunt respectate condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
(10)Autorizaţiile sanitar - veterinare prevăzute în anexele nr. 17, 18, 19 şi 20 au câte un cod unic, acordat de direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(11)Autorizaţiile sanitar - veterinare pentru punctele de control au un cod unic, care este acordat de către direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(12)Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor înaintează Comisiei Europene lista punctelor de control autorizate.