Art. 9. - În zona de protecţie se aplică următoarele măsuri: - Norma sanitara veterinara din 2006 privind diagnosticul, profilaxia, supravegherea şi combaterea influenţei aviare
M.Of. 381
Ieşit din vigoare Versiune de la: 26 Mai 2006
Art. 9
(1)Autoritatea sanitar - veterinară teritorială competentă instituie în jurul unităţii epidemiologice infectate o zonă de protecţie cu o rază de cel puţin 3 km, care este inclusă în zona de supraveghere, cu o rază de cel puţin 10 km.
(2)La instituirea zonelor prevăzute la alin.(l) se va ţine seama de factorii geografici, administrativi, ecologici, de particularităţile epidemiologice ale influenţei aviare şi de posibilităţile de monitorizare.
(3)În zona de protecţie se aplică următoarele măsuri:
b)inspectarea periodică a tuturor exploataţiilor de păsări, examinarea clinică, prelevarea de probe pentru examen de laborator, cu înregistrarea constatărilor precizate în anexa nr. 7.
b1)metodologia de lucru este stabilită de către Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Influenţa Aviară din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală;
d)asigurarea mijloacelor pentru decontaminare la intrarea şi la ieşirea din exploataţii şi din zona de protecţie;
a)identificarea tuturor exploataţiilor de păsări domestice şi sălbatice în captivitate;
b)inspectarea periodică a tuturor exploataţiilor de păsări, examinarea clinică, prelevarea de probe pentru examen de laborator, cu înregistrarea constatărilor precizate în anexa nr. 7.
b1)metodologia de lucru este stabilită de către Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Influenţa Aviară din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală;c)menţinerea obligatorie a tuturor păsărilor şi a celorlalte specii de animale în hale, adăposturi sau în alte amenajări zootehnice împrejmuite;
d)asigurarea mijloacelor pentru decontaminare la intrarea şi la ieşirea din exploataţii şi din zona de protecţie;e)controlul circulaţiei persoanelor, vehiculelor, produselor şi a materialelor, cu excepţia tranzitului pe autostrăzi sau pe calea ferată;
f)interzicerea transportului aşternutului şi al dejecţiilor în afara zonei de protecţie sanitar -veterinară;
g)interzicerea organizării târgurilor, pieţelor, expoziţiilor sau a altor activităţi care implică aglomerări de păsări.
h)interzicerea transferului de păsări, de ouă pentru incubaţie din exploataţia de origine; autoritatea sanitar - veterinară teritorială competentă, poate autoriza următoarele derogări de la prevederile lit.h):
(i)tăierea imediată a păsărilor într-un abator, de preferinţă amplasat în zona de protecţie, sau în absenţa acestuia, într-un abator desemnat de autoritatea sanitar - veterinară teritorială competentă; carcasele sunt identificate printr-un marcaj de salubritate care sa asigure tras abilitate a - ştampila cu o cruce;
(ii)transferul puilor în vârstă de o zi şi al puicuţelor spre o exploataţie aflată în zona de supraveghere;
(iii)dirijarea ouălor de incubat către o staţie de incubaţie desemnata de autoritatea sanitar - veterinară teritorială competentă, cu decontaminarea prealabila a ouălor şi ambalajelor.
(4)Operaţiunile prevăzute la alin.(3) sunt efectuate sub control sanitar veterinar oficial, după ce medicul veterinar oficial a efectuat inspecţia exploataţiei, iar mijloacele de transport sunt decontaminate înainte şi după folosire.
(5)Măsurile aplicate în zona de protecţie sunt menţinute cel puţin 21 de zile de la incheierea operaţiunilor de decontaminare în exploataţia infectată, după această perioadă, zona de protecţie având statutul de zonă de supraveghere sanitar - veterinară.
(6)In zona de supraveghere sanitar - veterinară se aplică următoarele măsuri:
b)inspectarea periodică a tuturor exploataţiilor de păsări, examinarea clinică, prelevarea de probe pentru examen de laborator, cu înregistrarea constatărilor precizate în anexa nr. 7.
a)identificarea tuturor exploataţiilor de păsări domestice şi sălbatice în captivitate;
b)inspectarea periodică a tuturor exploataţiilor de păsări, examinarea clinică, prelevarea de probe pentru examen de laborator, cu înregistrarea constatărilor precizate în anexa nr. 7.c)menţinerea obligatorie a tuturor păsărilor si a celorlalte specii de animale în hale, adăposturi sau în alte amenajări zootehnice împrejmuite;
d)controlul circulaţiei persoanelor, vehiculelor, produselor, materialelor, dejecţiilor, deşeurilor, cu excepţia tranzitului pe autostrăzi sau pe calea ferată;
e)controlul circulaţiei păsărilor şi a ouălor de incubat din interiorul zonei;
f)interzicerea circulaţiei păsărilor domestice în afara zonei pe parcursul primelor 15 zile de la confirmarea focarului, cu excepţia transportului direct către un abator desemnat de autoritatea sanitar veterinară teritorială competentă, situat în afara zonei de supraveghere, iar carnea provenită de la aceste păsări va fi identificata printr-un marcaj specific de salubritate;
g)interzicerea circulaţiei ouălor de incubat în afara zonei de supraveghere sanitar - veterinară, cu excepţia celor destinate unei staţii de incubaţie desemnate de autoritatea sanitar - veterinară teritorială competentă, cu decontaminarea prealabilă a ouălor şi ambalajelor;
h)interzicerea transportului aşternutului şi a dejecţiilor în afara zonei de supraveghere sanitar -veterinară;
i)interzicerea organizării târgurilor, pieţelor, expoziţiilor sau a altor activităţi care implică aglomerări de păsări.
(7)Măsurile care se aplică în zona de supraveghere sanitar - veterinară se menţin cel puţin 30 de zile de la efectuarea operaţiunilor de decontaminare în exploataţia infectată.