Art. 15. - Decizia de a introduce vaccinarea în completarea măsurilor de control va fi luată de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor în colaborare cu Comisia Europeană şi cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, decizie care va avea în vedere: - Norma sanitara veterinara din 2006 privind diagnosticul, profilaxia, supravegherea şi combaterea influenţei aviare

M.Of. 381

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 26 Mai 2006
Art. 15
(1)Decizia de a introduce vaccinarea în completarea măsurilor de control va fi luată de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor în colaborare cu Comisia Europeană şi cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, decizie care va avea în vedere:
a)că singurele vaccinuri permise sunt cele care au primit avizul de comercializare din partea autorităţii sanitar - veterinare teritoriale competente;
b)caracteristicile şi compoziţia vaccinului care se foloseşte;
c)procedurile pentru supravegherea distribuirii, depozitării şi folosirii vaccinurilor;
d)densitatea păsărilor din zona afectată;
e)speciile şi categoriile de păsări care sunt supuse vaccinării;
f)zonele în care se efectuează vaccinarea.
(2)Prin derogare de la prevederile alin. (1) al prezentului articol, decizia de introducere a vaccinării de urgenţă în jurul focarului poate fi luată de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, după notificarea către Comisia Europeană, cu condiţia ca interesele fundamentale ale Comunităţii Europene să nu fie puse în pericol.
(3)Atunci când autoritatea sanitar - veterinară teritorială competentă este autorizată de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să recurgă la vaccinarea de urgenţă într-o regiune limitată a teritoriului său, statutul teritoriului rămas nu va fi afectat, cu condiţia ca circulaţia efectivelor de păsări vaccinate să fie interzisă timp de 3 luni.