Nou Capitolul iii - Norme specifice privind activităţile de control - Norma din 2025 de aplicare a dispoziţiilor privind supravegherea, verificarea şi controlul respectării prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2024 privind instituirea unui cadru pentru securitatea cibernetică a reţelelor şi sistemelor informatice din spaţiul cibernetic naţional civil
M.Of. 1149
În vigoare Versiune de la: 11 Decembrie 2025
CAPITOLUL III:Norme specifice privind activităţile de control
Art. 11
(1)DNSC poate dispune efectuarea de activităţi de control:
a)din oficiu;
b)la sesizarea altor persoane;
c)în condiţiile prevăzute la art. 8.
(2)DNSC informează în prealabil CNCPIC atunci când îşi exercită competenţele de control asupra unei entităţi esenţiale identificate drept entitate critică în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 294/2024.
(3)Sesizările menţionate la alin. (1) lit. b) pot fi transmise DNSC fie în format letric, la sediul din Strada Italiană nr. 22, sectorul 2, Bucureşti, fie prin e-mail, la adresa control@dnsc.ro.
Art. 12
(1)DNSC efectuează activităţi de control planificate şi inopinate.
(2)În aplicarea dispoziţiilor cap. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2024, controlul reprezintă un instrument formal prin care DNSC:
a)realizează verificarea sistematică a modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2024 şi de actele normative subsecvente acesteia;
b)constată abateri de la obligaţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2024 şi de actele normative subsecvente acesteia;
c)emite dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru entităţi în vederea conformării şi remedierii deficienţelor constatate în cursul activităţilor de control;
d)stabileşte termene de conformare faţă de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2024;
e)dispune aplicarea măsurilor şi a sancţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 48 şi, după caz, ale art. 49 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2024, cu evaluarea prealabilă a aspectelor prevăzute la art. 50 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2024.
Art. 13
DNSC organizează şi desfăşoară, potrivit prezentelor norme de aplicare, următoarele:
a)controale de fond reprezentând activităţi de control cu caracter general, prevăzute în planul de control anual, desfăşurate cu notificarea prealabilă a entităţilor supuse controlului anterior începerii activităţilor efective, şi care presupun verificarea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2024 şi de actele normative subsecvente acesteia, identificarea şi remedierea deficienţelor constatate;
b)controale tematice reprezentând activităţi de control cu caracter specific, prevăzute în planul de control anual, desfăşurate cu notificarea prealabilă a entităţilor supuse controlului, anterior începerii activităţilor efective, prin care se urmăresc analizarea, evaluarea şi constatarea existenţei sau inexistenţei unui risc sau a unei vulnerabilităţi sau mai multor activităţi sau situaţii specifice şi remedierea deficienţelor constatate;
c)controale inopinate reprezentând activităţi de control neplanificate, desfăşurate cu operativitate, în vederea identificării unor eventuale deficienţe privind îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2024 şi de actele normative subsecvente şi remedierea acestora.
Art. 14
Desfăşurarea activităţii de control presupune parcurgerea următoarelor etape:
a)planificarea activităţii de control;
b)organizarea şi desfăşurarea activităţii de control;
c)valorificarea rezultatelor activităţii de control.