Art. 82. - Norma din 2024 de aplicare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii
M.Of. 171
În vigoare Versiune de la: 1 Martie 2024
Art. 82
(1)În situaţia în care pensionarul s-a prezentat la revizuirea medicală şi aceasta nu s-a putut efectua la termenul stabilit, din motive neimputabile pensionarului, revizuirea se efectuează la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de sfârşitul lunii următoare termenului de revizuire stabilit.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică şi în situaţia în care pensionarul a comunicat, cel târziu până la termenul de revizuire stabilit, imposibilitatea prezentării la revizuirea medicală periodică, din motive neimputabile lui.
(3)În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), până la data emiterii deciziei medicale asupra capacităţii de muncă se menţine acelaşi grad de invaliditate stabilit prin decizia anterioară.
(4)Pensionarul de invaliditate care optează pentru obţinerea pensiei anticipate, conform art. 72 alin. (4) din lege, are obligaţia să comunice medicului expert al asigurărilor sociale acest fapt.