Art. 58. - Norma din 2024 de aplicare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii
M.Of. 171
În vigoare Versiune de la: 1 Martie 2024
Art. 58
(1)Cererea de pensionare, însoţită de actele doveditoare, se depune la casa de pensii competentă teritorial, în funcţie de domiciliul solicitantului, în termen de 30 de zile calendaristice de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare.
(2)Solicitantul poate fi titularul dreptului de pensie, tutorele/curatorul acestuia sau persoana căreia i s-a încredinţat sau i sa dat în plasament copilul minor.
(3)Cererea de pensionare prevăzută la alin. (1) poate fi depusă şi prin mandatar, desemnat prin procură specială, la casa de pensii competentă teritorial în funcţie de domiciliul solicitantului, cu excepţia cererilor depuse în aplicarea instrumentelor juridice cu caracter internaţional la care România este parte.
(4)Cererea de pensionare prevăzută la alin. (1), în cazul persoanei care are domiciliul exclusiv în străinătate, care nu intră sub incidenţa instrumentelor juridice cu caracter internaţional la care România este parte, poate fi depusă şi prin mandatar desemnat cu procură specială la casa teritorială de pensii competentă teritorial, în funcţie de domiciliul mandatarului.
(5)Termenele prevăzute de lege pentru depunerea şi soluţionarea cererilor de pensionare se socotesc pe zile "libere", în sensul că nu se iau în calcul ziua când încep să curgă şi nici ziua în care s-au sfârşit. În situaţia în care ultima zi este o zi nelucrătoare, respectiv zi de sărbătoare legală, de repaus săptămânal sau când serviciul este suspendat, ca urmare a zilelor libere acordate în zile lucrătoare prin hotărâre a Guvernului, termenul se prelungeşte până la sfârşitul următoarei zile lucrătoare.