Art. 39. - Norma din 2024 de aplicare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii
M.Of. 171
În vigoare
Versiune de la: 1 Martie 2024
Art. 39
(1)Stagiul potenţial se determină ca diferenţă între stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5 la lege şi stagiul de cotizare, realizat până la data acordării pensiei de invaliditate.
(2)În situaţia persoanelor prevăzute la art. 61 alin. (3) din lege, stagiul potenţial este egal cu stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5 la lege, cu respectarea dispoziţiilor art. 66 alin. (2) din lege.
(3)Stagiul potenţial se determină în ani, luni şi zile.