Art. 27. - Norma din 2024 de aplicare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii

M.Of. 171

În vigoare
Versiune de la: 1 Martie 2024
Art. 27
(1)Stagiile de cotizare realizate în locurile de muncă prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. d) şi f)-l) din lege se consideră stagii de cotizare în condiţii speciale de muncă numai dacă acestea se desfăşoară în aceste condiţii, pe toată durata programului normal de lucru dintr-o lună.
(2)Programul normal de lucru din luna respectivă pentru locurile de muncă prevăzute la alin. (1) este cel stabilit prin acte normative specifice domeniului respectiv de activitate.
(3)În situaţia în care, potrivit legii, unităţile prevăzute în anexa nr. 3 la lege îşi schimbă denumirea sau sediul ori se reorganizează, inclusiv prin preluarea în totalitate sau în parte a patrimoniului de către o altă societate, locurile de muncă avizate în condiţii speciale, în care până la data la care au intervenit aceste modificări s-au desfăşurat activităţile prevăzute în anexa nr. 2 la lege, rămân în continuare încadrate în condiţii speciale de muncă, dacă respectivele condiţii de muncă se regăsesc la locurile de muncă de la noua societate.
(4)Controlul privind menţinerea, conform avizului, a locurilor de muncă la noua societate se efectuează de către Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, respectiv Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN).
(5)În situaţiile prevăzute la alin. (3) şi (4), angajatorul depune la casa teritorială de pensii "Nota privind locurile de muncă încadrate în condiţii speciale/deosebite, după caz, potrivit Avizului reevaluat/reînnoit pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale/deosebite", întocmită de către acesta, în conformitate cu modelul prezentat în anexa nr. 1, şi nota de constatare întocmită de către inspectoratul teritorial de muncă, respectiv CNCAN, din care să rezulte menţinerea, conform avizului, a locurilor de muncă la noua unitate.
(6)Încadrarea asiguraţilor în locuri de muncă în care se desfăşoară activităţile prevăzute expres în anexa nr. 2 la lege se face de către unităţile prevăzute în anexa nr. 3 la lege, pe baza documentelor şi evidenţelor acestora, întocmite potrivit legii, din care rezultă că activitatea asiguraţilor s-a desfăşurat numai în respectivele locuri de muncă, pe toată durata programului normal de lucru din luna respectivă.