Art. 26. - Norma din 2024 de aplicare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii
M.Of. 171
În vigoare
Versiune de la: 1 Martie 2024
Art. 26
(1)Prevederile art. 53 din lege se aplică persoanelor cu deficienţă vizuală gravă care fac dovada acestui statut cu certificatul de încadrare în grad de handicap grav, emis în condiţiile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care cuprinde următoarele elemente: data ivirii handicapului, gradul de handicap, menţiunea că handicapul este permanent, precum şi faptul că certificatul a fost emis în vederea aplicării art. 53 din lege.
(2)Prevederile art. 53 din lege se aplică doar în condiţiile realizării unui stagiu de cotizare contributiv de cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5 la lege.