Capitolul iii - Modul de prescriere, eliberare şi decontare a medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu - Norma din 2023 proprie de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, adaptate la specificul organizării asistenţei medicale în reţeaua sanitară a ministerelor şi instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti, aplicabile în relaţiile contractuale dintre Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente care aparţin acestei reţele

M.Of. 71

În vigoare
Versiune de la: 26 Ianuarie 2024
CAPITOLUL III:Modul de prescriere, eliberare şi decontare a medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu
Art. 23
În vederea decontării medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu, farmaciile transmit casei de asigurări de sănătate facturile, borderourile centralizatoare în format electronic şi înaintează componenta prescriere şi eliberare pentru prescripţiile medicale tip offline (cele ale căror serii încep cu litera "F"), precum şi prescripţiile medicale cu regim special pentru stupefiante şi psihotrope (reţete de tip TAB). Prescripţiile medicale electronice tip online (cele ale căror serii încep cu litera "N"), inclusiv cele care în SIPE apar ca offline - cu eliberarea făcută înaintea ridicării prescripţiei medicale de către medicul prescriptor, rămân în evidenţa furnizorului, care are obligaţia de a le prezenta persoanelor agreate din cadrul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, la solicitarea acesteia.