Capitolul vi - Gestionarea grupului de candidaţi promovaţi la etapa de recrutare - Norma din 2023 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcţiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) şi (2) din prezentul cod, cu excepţia celor care beneficiază de statute speciale în condiţiile legii

M.Of. 1184

În vigoare
Versiune de la: 28 Decembrie 2023
CAPITOLUL VI:Gestionarea grupului de candidaţi promovaţi la etapa de recrutare
Art. 63
(1)Gestionarea grupului de candidaţi care au promovat etapa de recrutare se realizează de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, prin intermediul platformei informatice de concurs, pe o perioadă de maximum 3 ani de la data promovării acestei etape pentru fiecare candidat, respectiv la data publicării raportului final în condiţiile art. 62 alin. (2).
(2)În perioada prevăzută la alin. (1), candidaţii sunt notificaţi automat, prin intermediul platformei informatice de concurs, în contul candidatului, acesta primind o notificare prin e-mail, cu privire la organizarea concursurilor pe post pentru funcţia publică pentru care au candidat şi au promovat etapa de recrutare, precum şi pentru alte funcţii publice din aceeaşi categorie, clasă şi, după caz, grad profesional, caracterizate prin competenţe generale prevăzute cu acelaşi nivel de complexitate.
(3)La expirarea perioadei prevăzute la alin. (1), candidaţii sunt notificaţi automat, prin intermediul platformei informatice de concurs, în contul candidatului, acesta primind o notificare prin e-mail, cu privire la eliminarea din grupul de candidaţi.
Art. 64
(1)Candidaţii care au promovat etapa de recrutare îşi pot gestiona profilul individual din platforma informatică de concurs, în mod permanent, prin actualizarea cu documente relevante, obţinute după finalizarea etapei de recrutare.
(2)În termenul prevăzut la art. 63 alin. (1), platforma informatică de concurs oferă posibilitatea candidaţilor de a opta pentru notificări individualizate cu privire la concursurile pe post.
(3)Candidaţii care au promovat etapa de recrutare nu pot şterge documentele încărcate în platforma informatică de concurs, la secţiunea dosarului de concurs, pe baza cărora au fost declaraţi "admis" la această etapă.
(4)Informaţiile şi documentele din profilul individual de candidat pot fi utilizate de către candidat şi pentru participarea la alte etape de recrutare, precum şi la concursurile pe post, organizate în condiţiile legii.
(5)După expirarea perioadei prevăzute la art. 63 alin. (1), platforma informatică de concurs blochează automat dreptul candidatului de a se înscrie la etapa de selecţie pentru funcţia publică pentru care a promovat etapa de recrutare sau pentru alte funcţii publice, caracterizate prin competenţe generale prevăzute cu acelaşi nivel de complexitate, potrivit prevederilor art. 17 lit. b) din anexa nr. 8.