Art. 93. - Norma din 2023 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcţiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) şi (2) din prezentul cod, cu excepţia celor care beneficiază de statute speciale în condiţiile legii

M.Of. 1184

În vigoare
Versiune de la: 28 Decembrie 2023
Art. 93
(1)Condiţiile de participare la etapa de selecţie se stabilesc pe baza condiţiilor de ocupare a funcţiei publice şi a competenţelor specifice din fişa postului corespunzătoare funcţiei publice de conducere vacante, respectiv funcţiei publice de execuţie vacante sau temporar vacante.
(2)Condiţiile referitoare la studiile necesare pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie vacante sau temporar vacante din clasele I şi a II-a se stabilesc în conformitate cu nomenclatoarele domeniilor şi specializărilor din învăţământul universitar de lungă durată şi scurtă durată, respectiv nomenclatoarele domeniilor de studii universitare de licenţă şi specializărilor şi programelor de studii din cadrul acestora, având în vedere domeniul de activitate al autorităţii sau instituţiei publice, scopul principal al postului, precum şi atribuţiile postului corespunzătoare funcţiei publice respective.