Art. 71. - Norma din 2023 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcţiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) şi (2) din prezentul cod, cu excepţia celor care beneficiază de statute speciale în condiţiile legii

M.Of. 1184

În vigoare
Versiune de la: 28 Decembrie 2023
Art. 71
(1)Bibliografia de specialitate pentru etapa de selecţie cuprinde acte normative, altele decât cele prevăzute la art. 46 alin. (4), prevederi ale prezentului cod cu excluderea celor prevăzute la art. 46 alin. (4), precum şi lucrări, articole de specialitate sau surse de informare şi documentare expres indicate, cu relevanţă pentru funcţia publică pentru care se organizează această etapă. Tematica de specialitate este obligatorie şi se stabileşte pe baza bibliografiei. Tematica de specialitate reprezintă totalitatea temelor esenţiale şi relevante pentru funcţia publică pentru care se organizează concursul, sintetizate din bibliografia de specialitate.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru stabilirea bibliografiei de specialitate pentru etapa de selecţie pot fi avute în vedere actele normative prevăzute la art. 46 alin. (4), în situaţia în care pentru ocuparea funcţiei publice sunt necesare cunoştinţe aprofundate în domeniul respectării demnităţii umane, protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, prevenirii şi combaterii incitării la ură şi discriminare, egalitate de şanse şi de tratament sau în domeniul administraţiei publice.
(3)Bibliografia şi tematica de specialitate pentru funcţiile publice de conducere vacante şi pentru funcţiile publice de execuţie vacante sau temporar vacante se aprobă de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare, la propunerea compartimentelor de specialitate.
(4)Bibliografia şi tematica de specialitate pentru funcţiile publice din categoria înalţilor funcţionari publici se stabilesc de către comisia de concurs pentru înalţii funcţionari publici.