Art. 54. - Norma din 2023 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcţiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) şi (2) din prezentul cod, cu excepţia celor care beneficiază de statute speciale în condiţiile legii

M.Of. 1184

În vigoare
Versiune de la: 28 Decembrie 2023
Art. 54
(1)Promovarea probei de testare preliminară se realizează prin obţinerea de către candidaţi a unui punctaj general de minimum 60%, cu condiţia obţinerii pentru fiecare test-grilă a unui punctaj minim de 50%.
(2)Rezultatele probei de testare preliminară se comunică cu menţiunea sintagmei "admis" sau "respins", împreună cu punctajul obţinut la fiecare test-grilă, precum şi cu punctajul general obţinut, ori, după caz, cu menţiunea sintagmei "absent" sau "anulat", în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la finalizarea susţinerii testelor-grilă prevăzute la art. 45 alin. (1) de către toţi candidaţii care participă la etapa de recrutare organizată pentru aceeaşi categorie de funcţii publice.
(3)Comunicarea rezultatelor la proba de testare preliminară se realizează în contul candidatului din platforma informatică de concurs, acesta primind o notificare prin e-mail, precum şi pe site-ul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, la secţiunea special creată în acest scop, în condiţiile prevăzute la art. 41.
(4)La comunicarea rezultatului, în contul candidatului din platforma informatică de concurs se regăseşte baremul de corectare aferent testelor-grilă susţinute, precum şi răspunsurile candidatului.