Art. 30. - Comisiile de organizare şi desfăşurare a concursului au următoarele atribuţii: - Norma din 2023 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcţiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) şi (2) din prezentul cod, cu excepţia celor care beneficiază de statute speciale în condiţiile legii

M.Of. 1184

În vigoare
Versiune de la: 28 Decembrie 2023
Art. 30
(1)Comisiile de organizare şi desfăşurare a concursului au următoarele atribuţii:
a)verifică îndeplinirea condiţiilor logistice, administrative şi tehnice prevăzute de lege pentru organizarea şi desfăşurarea probelor de testare preliminară şi testare avansată, în centrele de testare, din cadrul etapei de recrutare;
b)validează în platforma informatică de concurs verificarea identităţii candidaţilor prezenţi la proba testării preliminare şi testării avansate desfăşurate în centrele de testare;
c)redactează şi semnează, după caz, documentaţia specifică concursului care intră în atribuţiile acestora;
d)înscriu menţiunea "anulat" în cazul eliminării unui candidat din proba de concurs;
e)validează prezenţa/absenţa candidaţilor la proba testării preliminare şi a testării avansate desfăşurate în centrele de testare;
f)acordă sprijin logistic, administrativ sau tehnic candidaţilor pe perioada derulării testării, pentru buna desfăşurare a probelor.
(2)Comisiile de soluţionare a contestaţiilor au următoarele atribuţii:
a)soluţionează contestaţiile depuse de candidaţi cu privire la rezultatul obţinut la rezolvarea testelor-grilă, prin care sunt verificate cunoştinţele generale în domeniul respectării demnităţii umane, protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, prevenirii şi combaterii incitării la ură şi discriminare, egalitate de şanse şi de tratament, respectiv cunoştinţele generale în domeniul administraţiei publice;
b)înscriu în platforma informatică de concurs rezultatul soluţionării contestaţiilor depuse de candidaţi, în vederea publicării acestora;
c)redactează şi semnează, după caz, documentaţia specifică concursului care intră în atribuţiile acestora.
(3)Exercitarea atribuţiilor comisiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se realizează în cadrul platformei informatice de concurs.
(4)În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta anexă, fiecare membru al comisiei de organizare şi desfăşurare a concursului, precum şi al comisiei de soluţionare a contestaţiilor are obligaţia de a completa în secţiunea individuală disponibilă în platforma informatică de concurs, după caz.