Art. 191. - Norma din 2023 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcţiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) şi (2) din prezentul cod, cu excepţia celor care beneficiază de statute speciale în condiţiile legii

M.Of. 1184

În vigoare
Versiune de la: 28 Decembrie 2023
Art. 191
(1)Verificarea eligibilităţii candidaţilor este proba concursului de promovare care constă în verificarea îndeplinirii condiţiilor de participare prevăzute la art. 483 alin. (2) din prezentul cod, pe baza documentelor din dosarele de concurs constituite de către candidaţi.
(2)În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului prevăzut la art. 170 alin. (1), comisia de concurs verifică eligibilitatea candidaţilor.
(3)În termenul prevăzut la alin. (2), rezultatele verificării eligibilităţii candidaţilor, cu menţiunea "admis" sau "respins", însoţită, după caz, de motivul respingerii dosarului, se comunică prin e-mail şi pe site-ul autorităţii sau instituţiei organizatoare a etapei de selecţie, la secţiunea special creată în acest scop, în condiţiile prevăzute la art. 190.
(4)În situaţia în care între membrii comisiei de concurs există diferenţe de opinie care nu au putut fi soluţionate de comun acord, candidatul va fi declarat "admis" sau "respins" în funcţie de opinia majoritară, consemnată conform menţiunilor individuale din secţiunea corespunzătoare din platforma informatică de concurs. Membrul comisiei de concurs care nu este de acord cu opinia majoritară formulează opinie separată, motivată, şi o consemnează în secţiunea individuală.
(5)În termen de maximum 2 zile lucrătoare de la data expirării termenului prevăzut la art. 170 alin. (1), membrii comisiei de concurs pot solicita candidaţilor alte documente relevante, din categoria celor prevăzute la art. 170 alin. (2). Documentele solicitate se comunică în termen de maximum o zi lucrătoare de la data solicitării.
(6)Solicitarea către candidaţi prevăzută la alin. (5) se realizează prin e-mail, cu menţionarea termenului-limită până la care se permite completarea de către candidat a dosarului de concurs cu clarificările solicitate.