Art. 144. - Norma din 2023 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcţiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) şi (2) din prezentul cod, cu excepţia celor care beneficiază de statute speciale în condiţiile legii

M.Of. 1184

În vigoare
Versiune de la: 28 Decembrie 2023
Art. 144
Funcţionarul public debutant are următoarele îndatoriri specifice:
a)să îşi perfecţioneze pregătirea profesională teoretică şi să îşi însuşească deprinderile practice necesare exercitării unei funcţii publice;
b)să îl consulte pe îndrumător pentru realizarea lucrărilor repartizate de conducătorul compartimentului;
c)să participe la manifestări ştiinţifice şi profesionale, în vederea completării pregătirii profesionale;
d)să participe la formele de pregătire organizate pentru funcţionarii publici debutanţi;
e)să îşi organizeze o evidenţă proprie a pregătirii profesionale pe care o efectuează, potrivit prevederilor prezentei anexe.