Art. 140. - Prin programul de desfăşurare a perioadei de stagiu se stabilesc următoarele: - Norma din 2023 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcţiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) şi (2) din prezentul cod, cu excepţia celor care beneficiază de statute speciale în condiţiile legii

M.Of. 1184

În vigoare
Versiune de la: 28 Decembrie 2023
Art. 140
(1)Perioada de stagiu se desfăşoară pe baza unui program aprobat de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, la propunerea conducătorului compartimentului în care urmează să îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public debutant şi al compartimentului de resurse umane.
(2)Prin programul de desfăşurare a perioadei de stagiu se stabilesc următoarele:
a)alocarea a două ore zilnic din timpul normal de lucru studiului individual sau programelor de formare la care trebuie să participe funcţionarul public debutant, în condiţiile legii;
b)planificarea activităţilor ce urmează să fie desfăşurate, în funcţie de nivelul cunoştinţelor teoretice şi al deprinderilor practice dobândite pe parcursul perioadei de stagiu.
(3)În scopul cunoaşterii specificului activităţii autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarului public debutant i se asigură posibilitatea de a asista la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici definitivi din cadrul altor compartimente. Această activitate se desfăşoară în coordonarea funcţionarului public sub a cărui îndrumare îşi desfăşoară activitatea şi nu poate depăşi un sfert din durata perioadei de stagiu.