Art. 127. - Norma din 2023 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcţiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) şi (2) din prezentul cod, cu excepţia celor care beneficiază de statute speciale în condiţiile legii

M.Of. 1184

În vigoare
Versiune de la: 28 Decembrie 2023
Art. 127
Procedura şi condiţiile tehnice pentru înregistrarea probelor de concurs, accesul la înregistrarea probelor de concurs şi stocarea înregistrării se stabilesc cu respectarea reglementărilor în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal şi se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.