Secţiunea 2 - Publicitatea etapei de recrutare - Norma din 2023 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcţiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) şi (2) din prezentul cod, cu excepţia celor care beneficiază de statute speciale în condiţiile legii

M.Of. 1184

În vigoare
Versiune de la: 28 Decembrie 2023
SECŢIUNEA 2:Publicitatea etapei de recrutare
Art. 19
(1)Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are obligaţia să asigure publicitatea etapei de recrutare, în condiţiile legii.
(2)Anunţul privind organizarea etapei de recrutare se publică de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, precum şi pe pagina de internet a acesteia, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de data stabilită pentru desfăşurarea probei de testare preliminară.
(3)Anunţul prevăzut la alin. (2) cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele informaţii:
a)numărul funcţiilor publice pentru care se organizează etapa de recrutare, identificate prin categorie, clasă şi grad profesional, după caz;
b)perioada şi modalitatea de înscriere la etapa de recrutare;
c)condiţiile de participare pentru fiecare categorie, clasă şi grad profesional, după caz, de funcţii publice;
d)perioadele estimate pentru desfăşurarea probelor din etapa de recrutare;
e)coordonate de contact pentru înscrierea la etapa de recrutare, cuprinzând adresa de corespondenţă, telefon, e-mail, persoana de contact şi funcţia publică deţinută din cadrul compartimentului de specialitate al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici;
f)locul de desfăşurare a probelor din etapa de recrutare;
g)durata maximă alocată pentru rezolvarea fiecărui test-grilă din cadrul testării preliminare prevăzute la art. 45.
(4)Anunţul prevăzut la alin. (2) care se publică pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici cuprinde, în mod obligatoriu, pe lângă informaţiile prevăzute la alin. (3), următoarele informaţii:
a)denumirile complete ale funcţiilor publice vacante;
b)compartimentele funcţionale din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în cadrul cărora se regăsesc funcţiile publice vacante;
c)bibliografia de concurs pentru testele-grilă prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. a) şi b), precum şi tematica şi/sau standardele de testare şi de competenţe pentru testele-grilă prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. c) şi e).
(5)Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici asigură publicarea anunţului şi prin publicitate în mediul online, inclusiv pe platforma informatică de concurs, precum şi, după caz, în mediul audiovizual sau prin alte forme de publicitate suplimentare, inclusiv prin contractare de servicii de publicitate, în condiţiile prevăzute de legislaţia privind achiziţiile publice.